Metodologia de aprobare a burselor școlare, trimisă spre publicare în Monitorul Oficial

643

Ministerul Educației anunță faptul că metodologia-cadru de acordare a burselor școlare a fost trimisă spre publicare la Monitorul Oficial.

Documentul prevede următoarele: bursele de merit se acordă pentru 30% din elevii din fiecare clasă, cu posibilitatea extinderii listei de beneficiari pentru a cuprinde toți elevii cu media mai mare sau egală cu 9,50; bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a se vor acorda pe baza mediei notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare; bursele de merit pentru elevii de clasa a IX-a se vor acorda pe baza mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional; bursele de merit se vor acorda și pentru premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare, respectiv pentru participarea în loturile restrânse de pregătire pentru olimpiadele internaționale; bursele sociale se acordă elevilor din familii monoparentale, inclusiv elevilor cu unul dintre părinți decedați, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie; bursele sociale se acordă elevilor cu deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului; bursele sociale se acordă elevilor din familii cu un venit mediu net lunar/membru de familie, pe ultimele 12 luni, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here