Linii de cale ferată desființate de CE Oltenia. Altele sunt reparate

1286

Complexul Energetic Oltenia vrea să încheie contracte pentru reparații locomotive și înlocuire traverse de cale ferată. Se are în vedere înlocuirea a 1.130 de traverse cu materialul mărunt pentru Secţia 1 Încărcări Motru-Mehedinţi, punct de lucru Motru – LFI Motru – Roșiuța. Lucrarea este necesară pentru aducerea liniilor ferate industriale în parametrii tehnici pentru care au fost proiectate și creşterea siguranţei circulaţiei pe tronsoanele reparate. Contractul privind „Reparaţie curentă pentru cale ferată – ELCFU Motru” are o valoare totală estimată de 798.910 lei, echivalentul a peste 160.000 de euro.
De asemenea, CEO vrea să facă „reparaţii capitale la locomotivele RR LDE 2100 CP”. Valoarea totală estimată a contractului, ce va trebui executat în șase luni, este de peste 100.000 de euro. La ambele licitații, termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 12 septembrie 2022, ora 15:00. În același timp, CE Oltenia încearcă să obțină avizele necesare pentru desființarea a șase linii de cale ferată aparținând Secției 1 Descărcări Turceni. Ele au o lungime de circa 4 kilometri și nu au mai fost folosite de ani buni. „Liniile CF nu mai sunt utilizate din anul 2010, datorită restrângerii activității Sucursalei Electrocentrale Turceni și implicit a activității de transport cărbune din stația CFR Turceni spre punctele de descărcare”, anunță CEO. Compania trebuie să obțină avizele necesare din partea CFR, AFER, dar și a Ministerului Transporturilor. Mai mult, fiind vorba de un obiectiv strategic, este necesar și avizul Statului General Major.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here