,,Nu știu alții cum sunt”, dar eu pășeam înviorată, în urma ploii, bucurându-mă de corcodușii cei roșii, mai mulți decât în satul meu, de catalpa înflorită, cu frunze late, de stropi, încărcate, admirând brazii albi, la ,,Foișor”. Prezența umană era discretă, chiar și la ora prânzului, în campus. Ici-colo, câte o față obosită, trăgând, a lehamite, dintr-o țigare.
Studenții păreau niște bătrâni consemnați la zile în folosul comunității, deși doar nopțile nedormite, muzica prea tare, lipsă mâncării, țigările în exces ori învățatul îi oboseau și îi făceau letargici, mai ales după ploaie. De la o cameră, acorduri sănătoase se propagau în jur, cu nonșalanță. Mă simțeam, brusc, mai tânără cu 20 de ani. Și eram mulțumită că fiica mea avea șansa de a locui într-un cămin studențesc. Printre adolescenți de aceeași vârstă.
Adina Popescu
