11.00 – Procesiunea religioasă a blocat circulaţia.

345

sfintii ctin si elenaPeste 500 de persoane au participat, aseară, la procesiunea religioasă dedicată Sfinţilor Mari Împăraţi Constantin şi Elena, patronii spirituali ai municipiului Târgu-Jiu.

 

 

Alaiul de credincioşi a pornit de la biserica de lângă magaziul Parângu, care are hramul celor doi sfinţi, unde s-a desfăşurat o slujbă religioasă. Icoanele celor doi sfinţi au fost scoase din lăcaşul de cult şi au fost purtate de preoţi pe străzile din centrul oraşului. Traseul parcurs a fost bulevardul Unirii – bulevardul Constantin Brâncuşi – Piaţa Prefecturii. Din cortegiu au făcut parte 32 de poliţişti locali care au defilat cu făclii aprinse, fanfara Armonia, un cor de muzică religioasă, copii şi tineri îmbrăcaţi în costume populare, preoţi şi credincioşi. Circulaţia pe străzile din centrul oraşului a fost oprită timp de aproximativ 30 de minute.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here