Cale de legătură între Oltenia și Ardeal, drumul prin pasul Vâlcanului a fost folosit atât în perioada războaielor daco-romane de acum două milenii, cât şi mai apoi, în perioada de administraţie romană a Daciei.
De-a lungul vremii a reprezentat o importantă arteră de comunicare între cele două provincii istorice, fiind folosit de asemeni și pentru efectuarea activităţilor comerciale.
Odată cu inaugurarea drumului și a căii ferate prin Defileul Jiului în anul 1948, Drumul Neamţului și-a pierdut supremaţia în zonă astăzi, fiind folosit mai ales de păstori în drumurile lor de transhumanță, de localnici precum şi de turiştii montani dornici să redescopere și de ce nu să admire vechea Cale a Vâlcanului.
Numele se leagă de caravanele negustorilor care traversau Carpaţii venind din centrele comerciale ale imperiului austro-ungar și chiar mai de departe din ,,ţara nemţească’’.
Aceşti negustori cu căruţele şi furgoanele lor străbăteau distanţe mari în condiţii de transport și securitate dintre cele mai precare fiind des menţionaţi în documentele germane şi austro-ungare pentru măiestria și rapiditatea cu care asigurau legăturile comerciale, lucru remarcabil pentru acea perioadă.
De asemenea pe acest drum funcţiona o linie de poştalion ce făcea legătura dintre cele două provincii istorice. Cei ce se încumetă să pornească pe acest drum vor fi cu prisosinţă răsplătiţi de pitorescul inegalabil al locurilor străbătute. Primul loc întâlnit este comuna Schela, centru turistic și etnografic precum și o veche aşezare de la poalele Vâlcanului. Biserica de aici construită din lemn în anul 1776, monument de arhitectură este unică în felul ei în Gorj prin faptul că reprezintă pe ctitorii ei în costume populare, lucru ce constituie primele reprezentări ale portului tradiţional gorjenesc în imagini.
Din Schela, trecând pe sub Dealul Arsuri drumul însoţeşte Valea Hărăborului până la fosta mină de grafit apoi trecând prin poiana Conic urcă pe cumpăna de ape dintre Suşita Verde și Hărăborul intrând în Poiana lui Mihai Viteazul.
Legenda spune că aici a poposit oastea domnitorului în drumul ei spre Ardeal.
Documentele istorice relatează însă faptul că pe aici a trecut numai o parte a oştirii condusă de Banul Urdea, grosul armatei traversând munţii pe drumul Braşovului (probabil Valea Prahovei). În preajma monumentului ridicat în anul 1932 Consiliul Judeţean Gorj cu sprijinul oficialităţilor locale din Schela organizează anual la jumătatea lui Gustar o impresionantă evocare cultural-istorică pentru a sărbătorii prima unire a celor trei ţări române. Continuându-ne drumul pe vechea cale a Vâlcanului ajungem la Casa Buliga, de fapt un cătun aşezat la limita judeţelor Gorj şi Hunedoara unde a funcţionat o vamă până spre sfârşitul secolului 18.
Despre casele cătunului Buliga localnicii spun că sunt ,,cele de mai sus’’ fiind întinse până în inima muntelui. De aici drumul ne duce spre Pasul Vâlcan ce taie creasta muntelui între vârfurile Straja și Drăgoiu ca mai apoi trecând prin Dîmbul Caşilor să ajungă la cabana Vâlcan iar mai apoi coborând pe cursul pârâului Baleia în oraşul Vulcan.
Astăzi vechiul drum prin Pasul Vâlcanului aproape ca a fost dat uitării. Însă cei ce se încumetă să-l străbată vor avea mari satisfacţii prin descoperirea unor peisaje unice, dar și prin cunoaşterea unor locuri străvechi foarte interesante atât pentru istoric, folclorist şi nu în ultimul rând montaniard ori iubitor al naturii.
În aceste aşezări cu tot modernismul ce şi-a făcut loc şi la ţară se mai ţin hore după vechile obiceiuri, oamenii încă se mai îmbracă la sărbători în portul popular făcut din haine croite și cusute în casă. Cineva îmi mărturisea că şi unele culori folosite se obţin încă după metode empirice vechi de sute de ani. Călătorul se va bucura din plin de frumuseţile întâlnite. Pâraie vijelioase, răsărituri și apusuri de soare de neuitat, păşuni și turme de animale complectate cu sunete de talangă ce întregesc o atmosferă de basm. De asemenea cu ochii minţii va putea vedea imaginea legiunilor romane ce în urmă cu mai bine de două milenii mărşăluiau prin aceste locuri spre inima Daciei.
Mugurel PETRESCU
