-Rep. Domnule ministru, suntem în Săptămâna Patimilor, în Miercurea Mare, când Maria Magdalena, care l-a uns cu mir pe Iisus Hristos, atunci când acesta a intrat în casa lui Simon leprosul, a spălat cu lacrimi picioarele Mântuitorului şi pentru fapta sa, Hristos i-a iertat păcatele acestei femei, dar, mai este şi ziua când Iuda L-a vândut pe Iisus Domnul fariseilor, pentru 30 de arginți, aşa că vă propun să vorbim despre profilul istoric al Mântuitorului Iisus Hristos şi despre rolul Său şi mai ales al învăţăturilor Sale în întreaga istorie a umanităţii!
– A.M. Domnule profesor, consider că în această direcţie a unei abordări istorice, una dintre marile înnoiri ale culturii moderne provine din cercetarea istorică a căii prin care Iisus din Nazaret a devenit Iisus Hristos şi Dumnezeu, pentru că de personalitatea Lui Iisus este legată, cum se știe, de inițierea unei dizidențe în sânul iudaismului, care a dus, istoricește, la apariția celei mai influente religii care este creștinismul. De departe, cea mai cunoscută personalitate a antichității, Iisus Hristos, a inspirat deja, de aproape două milenii omenirea. În raport cu învățătura și viața Sa, au luat ființă curente de gândire care au hotărât cursul istoriei. Cercetarea istorică a lui Iisus are astfel o importanță mai mult decât istorică, fiindcă ea marchează înțelegerea de sine a umanității.
,,Buna cunoaștere a ceea ce s-a petrecut la Ierusalim în jurul intrării în era noastră, atât sub aspect istoric, cât și eschatologic”!
-Rep. Domnule Andrei Marga, dar, o abordare istorică a vieţii Mântuitorului Hristos, consideraţi că este o variantă plauzibilă, în măsura în care corespunde mai mult sau mai puţin concepţiilor teologice atât de diferite între ele?
– A.M. Faptulcă sunt sensibile diferențe între protestanți, catolici și ortodocși, consider, ca o a douăsprezecea mea teză, că cercetarea lui Iisus sub aspect istoric este un bun comun al bisericilor și al iudaismului și creștinismului! Nu se poate face din cercetarea istorică un criteriu de religiozitate, dar rezultatele ei pot spori cultura religioasă a oamenilor. Profunzimea credinței este servită astăzi de buna cunoaștere a ceea ce s-a petrecut la Ierusalim în jurul intrării în era noastră, atât sub aspect istoric, cât și eschatologic.
-Rep.Dar, cercetarea istorică se desfăşoară în etape, care pot fi privite evolutiv şi cu o serie de aspecte care diferenţiază autorii lucrărilor istorice!
– A.M. Încep cu observația că însăși cercetarea istorică a lui Iisus are în urmă o istorie ce lasă să se distingă o dezvoltare în etape. Prima a fosta cea a desprinderii abordării istorice a lui Iisus de abordarea eschatologică afirmată şi consacrată, care urcă până la Reimarus. A doua etapă a fost cea a angajării cercetării istorice autonome, care începe cu David F. Strauss. A treia este etapa tragerii consecințelor pe planul înțelegerii de sine a creștinismului – pe care o ilustrează Adolf von Harnack și Rudolf Bultmann – și a iudaismului, cu Leo Baeck și Ben Chorin. A patra este etapa noilor sinteze ale istoriei și eschatologiei, pe care o reprezintăîn prima linie Sanders, Moltmann, Ratzinger. Etapele nu se dispun strict cronologic, unele mai vechi continuând sub cele mai noi.
-Rep. Domnule ministru, istoria este o ştiinţă, cu istorici mai mult sau mai puţin abilitaţi să cerceteze pe Însuşi Fiul Lui Dumnezeu, de aceea, cred că nu toţi teologii…
– A.M. Nu toți teologii au preluat în propozițiile lor cunoștințele istorice dobândite, dar fiecare a trebuit să țină seama de acestea. Nu fiecare istoric cunoaște rezultatele cercetării lui Iisus, dar, dezbaterea asupra culturii nu mai este informată destul fără această cunoaștere. Prea puțini filosofi sunt astăzi familiarizați cu o temă fără de care istoria însăși se înțelege anevoie.
-Rep. Cum este apreciat creştinismul din perspectiva istoricilor la care vă referiţi de multe ori în aprecierile domniei voastre?
– A.M. Cercetarea istorică a lui Iisus a inceput cu efortul lui Reimarus de a aduce credința pe terenul «rațiuniinaturale» a oamenilor. Creștinismul este văzut aici ca o religie inițiată de Iisus din Nazaret și consacrată drept «hristologie», după răstignirea și învierea lui Iisus și prin interpretarea dată de Apostolul Pavel. «Naturalizarea» creștinismului este dusă de Reimarus, în opoziție cu iluminismul francez și dogmatic tradițional, până acolo încât se distinge între «Evanghelia lui Iisus» și relatările despre Iisus ale discipolilor.
-Rep. Cum apare diferenţierea între Iisus Hristos Dumnezeu Fiul şi Iisus văzut în operele istoricilor, deci, în plan istoric?
– A.M. Autori americani au listat încă o dată descoperirile legate de Iisus istoric (cu John D. Crossan, Jonathan L. Reed, «Excavating Jesus. Beneath the stones, behind the texts», 2001) ce marchează timpul nostru. Sunt descoperiri arheologice, precum inscripția privindu-l pe Pilat din Pont, casa și barca lui Petru de la Tiberia, vestigiile de la Jerusalim și Cesareea ale lui Herod cel Mare, orașele Sephoris și Tiberia ale lui Herod Antipa, primele sate evreiești în Galileea, monumentele rezistenței evreiești de la Masada și Qumran, osuarul lui Caiafa, schelete ale unor crucificați, alte osurare (autorii exaltând importanța celui al lui Jacob cel Drept, care nu se confirmă, totuși).
-Rep. În ce măsură anumite descoperiri arheologice şi consemnări ale istoricilor devin relevante pentru a studia istoria vieţii pământeşti a Mântuitorului Iisus Hristos?
– A.M. Sunt descoperiri scripturale ca, de pildă, manuscrisele de la Marea Moartă, codicele «Nag Hammadi», la care se adaugă interpretări noi, precum cea care vizează dependența lui Matei și Luca de Marcu, a celor trei evangheliști de o evanghelie sursă (căutata evanghelie Q), dependența lui Ioan de evangheliile sinoptice, independența lui Toma de ceilalți evangheliști și existența unei surse diferite pentru Apostolul Petru, diferențele dintre Pavel și Ștefan. La descoperiri putem adăuga noutățile cercetării istoriei romanilor și ale istoriografiei evreiești (care permit, între altele, mai profunda înțelegere a interacțiunii fariseilor, saducheenilor, esenienilor, creștinilor înăuntrul iudaismului vremii), descoperirea de scrieri neinterpolate (precum cea a unor fragmente ale lui Josephus Flavius), lectura scrierilor în ebraica vremii (nu doar în greacă) și, desigur, noile strategii de interpretare, care permit să se capteze contextul deopotrivă evreiesc, grecesc și roman al elaborării evangheliilor.
,,Portretul lui Iisus este sprijinit de Shimon Gibson pe argumente arheologice și scripturale”!
-Rep. Domnule Prof. univ. dr. Andrei Marga, ce date istorice ne prezintă arheologia biblică şi în ce măsură devin acestea edificatoare, aşa cum apar ele în viziunea istoricilor şi mai ales a teologilor de diferite confesiuni religioase?
– A.M. Arheologia biblică a luat avânt, iar anvergura ei o putem sesiza la britanicul Shimon Gibson (cu «The Final Days of Jesus. The Archeological Evidence», 2009). Acesta a examinat traseul lui Iisus din săptămâna finală a vieții sale pământești, care a schimbat istoria lumii, corelând constatările arheologice cu datele înscrisurilor și procedând la deducții riguroase. El aduce linii pentru un portret demn de atenție!
-Rep. Cum apare în viziunea istoricilor şi a exegeţilor biografia vieţii pământeşte a Mântuitorului Iisus Hristos?
– A.M. Iisus s-a născut în anul 6 î.e.n. și a fost crucificat în anul 30 e.n.. A fost echivalentul unui rabin instruit, gânditor cuprinzător («a cosmopolitan individual, a free thinker»), având capacități terapeutice ieșite din comun. A venit la Ierusalim, în «cetatea lui Dumnezeu», pentru sărbătoarea Paștilor, cu intenția de a-și face cunoscută viziunea. Înconjurat de discipolii săi, a atras din nou mulțimi mari de oameni, stârnind autorităților romane impresia unei mari forțe «disruptive», în vreme ce autorități ale Templului percepeau capacitățile terapeutice extraordinare ca pe o amenințare.
-Rep. Domnule ministru, viziunea ştiinţifică pare să contrasteze fundamental cu viziunea teologică, pentru că vindecările şi învierile sunt departe de a însemna nişte simple «terapii» sau vindecări în care trebuie să se regăsească lucrarea Duhului Sfânt! Iar, Mântuitorul a fost arestat, a fost dus cu forţa înaintea celor care voiau să Îl judece!
– A.M. După arestare, Iisus a fost dus mai întâi la Marele Preot, într-un efort al lui Iosif din Arimatheea de a preveni condamnarea. De teama impactului enorm în rândul mulțimilor, în cele din urmă, romanii au procedat la condamnare, văzând în Iisus «a subversive troublemaker and a leader of a potentially dangerous group of agitators and malcontents».
-Rep. Ceea ce spuneţi sună ca o exegeză despre o pedepsire «sui generis» a instanţelor de judecată specifice vremurilor moderne, dar, pe Dumnezeu nu Îl putem vedea cu ochii seculariştilor din zilele noastre!
– A.M. Portretul lui Iisus este sprijinit de Shimon Gibson pe argumente arheologice și scripturale. Noutatea cercetării sale este, însă, și mai conturată pe planul a două localizări. Prima se referă la stabilirea cu probabilitatea cea mai ridicată a locului în care a avut loc procesul lui Iisus și condamnarea de către Pilat din Pont. Acest loc este în Jerusalimul de sus, pe latura vestică a palatuluilui Herod cel Mare. A doua se referă la stabilirea locului Sfântului Mormânt. Shimon Gibson respinge propuneri arbitrare de localizare (precum Muntele Măslinilor sau Hinnom Valley) și analizează propunerea de a considera cunoscuta «Garden Tomb», situată (pentru cei familiarizați cu harta Ierusalimului) la câteva sute de metri, spre nord, în afara zidului cetății, ceea ce tradiția socotește loc al Sfântului Mormânt. El consideră că tradiția are în acest caz dreptate. Shimon Gibson încheie riguroasa lui cercetare cu o concluzie pe care nu putem să nu o cităm ca atare: nu există explicație istorică pentru mormântul gol («the reality is that there is no historical explanation for the empty tomb»). (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
