Gorj: Peste 100 de firme și-au suspendat activitatea în acest an

1356

Nu mai puțin de 105 firme din Gorj și-au suspendat activitatea în primele zece luni din acest an, dintre care 16 doar în luna octombrie.

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele zece luni din 2021 este în creştere cu 15,34% comparativ cu perioada similară a anului trecut, anunță Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în perioada ianuarie – octombrie 2021 au fost din Bucureşti, Cluj, Bihor şi Iaşi. La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa, Alba şi Caraş-Severin.
Cele mai mari creşteri ale numărului de suspendări s-au înregistrat în judeţele Mehedinţi (plus 85,51%), Gorj (plus 77,97%) şi Suceava (plus 72,78%), în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în Alba (minus 60,53%), Satu Mare (minus 9,49%) şi Harghita (minus 6,59%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 2.940 (+19,37%), alte activităţi de servicii – 1.161 suspendări (+22,21%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 809 suspendări (+12,67%).
În octombrie 2021 au fost consemnate 1.257 suspendări de firme, Gorjul figurând cu 16 firme.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here