Am avut privilegiul să stau de vorbă cu un grup de pasionați ai motociclismului din străinătate (dintre care unul cunoștea bine românește), de unde şi facilitatea ce mi-a fost oferită (ca să-i spunem aşa) de a-i putea „descoase” puţin referitor la pasiunea lor. Trebuie să fac de la bun început menţiunea (ce se poate vedea şi în fotografii) că respectivul grup, venit la Tg Jiu de peste Godeanu, era echipat şi avea o organizare de-a dreptul impecabilă.
I-am urmărit minute bune cum se echipau şi mi-am dat seama că este o diferență ca de la cer la pământ între ei şi teribiliştii noştri din urbe care, în tricouri şi pantaloni scurți, „pârţăie de-ţi sparg timpanele” nişte motoare cu singurul scop să ”se bage singuri în seamă” ori cu puştani de-ai lor, de cele mai multe ori încălcând flagrant regulile de circulaţie din Tg Jiu şi nu numai.
Echipatul acestor veterani ai motocicletelor mi s-a părut întocmai ca al cavalerilor ce participau în turniruri pe vremuri. După ce îmbrăcau ceva ca un hanorac cu glugă, care urma în opinia lor să-i protejeze de curent, se echipau cu un fel de vestă (ori cum să-i spun) cu întărituri de plastic întocmai ca un scut la nivelul coloanei vertebrale, ce bănuiesc că îi proteja în caz de cădere accidentală, să nu mai vorbim despre nelipsita cască de 
protecție. Şi peste toate acestea (cu toate că ne aflam în sezonul estival) se îmbrăcau vestele de piele groasă, având şi ele nu numai rol decorativ, ci şi de amortizare la o eventuală cădere. Pentru că doreau să parcurgă Transalpina până la Sebeş şi nu ştiau dacă respectiva cale de acces mai este deschisă pe toată lungimea ei, i-am sfătuit să ajungă până la Novaci şi să ia informații mai sigure. Iar dacă de acolo nu se putea trece să vină pe drumul de sub munte (ce puţini ştiu că mai este cunoscut şi ca Drumul Voievozilor) până la Bumbeşti Jiu, iar după ce trec Defileul Jiului, o altă minunăţie a naturii, să o ia pe calea 
Cheilor Jiețului până la Obârşia Lotrului, iar de acolo pe Transalpina spre Lacul Oaşa şi mai departe din Şugag spre Sebeş. Încă o dată trebuie să remarc faptul că am fost plăcut impresionat de organizarea şi disciplina grupului de motociclişti, în opinia liderului său singura modalitate de prevenire a evenimentelor nedorite în care pot fi implicaţi la o deplasare haotică. Şi acum fie că mă credeţi ori nu, după o săptămână, pe când mă aflam în Cazanele Dunării, mai precis la Mănăstirea Mraconia, şi mă pregăteam să filmez având camera cu termoviziune un grup de motorişti ce se apropiau, s-a întâmplat să fiu salutat de către unul dintre aceştia, iar la Dubova să pot sta de vorbă cu ei. Era grupul ce-i îndrumasem la Tg Jiu cu puţin timp în urmă. Nu putuseră trece, traficul fiind oprit pe Transalpina, şi se abătuseră pe Defileu, de unde ieşiseră într-adevăr pe Jieţ şi de acolo pe Transalpina la Sebeş, iar după o tură mai generoasă prin Banat se întorceau la Severin, de unde să treacă Dunărea.
Nu v-aş fi plictisit cu aceste amănunte dacă grupul, prin vocea celui ce vorbea binişor româneşte, nu mi-ar fi mărturisit că, pe lângă Transalpina, au fost la fel de impresionaţi de drumul pe sub munte de la Novaci la Bumbeşti –Jiu şi chiar m-au mai întrebat o dată cum se cheamă ca să-şi noteze. Le-am mai spus că mai este numit Drumul Voievozilor, iar după unele istorisiri pe aici ar fi trecut, printre alţii, însuşi Litovoi, întemeietorul voievodatului cu acelaşi nume, însoţit de nişte cavaleri. Iar prima menţiune a acestor locuri în „Diploma 
Cavalerilor Ioaniţi” (de fapt prima atestare documentară a ţinuturilor din actualul Gorj) ar fi fost consemnată, spune legenda, chiar de aceşti cavaleri ioaniţi numiţi astfel pentru că aveau pe Sfântul Ion ca ocrotitor şi patron spiritual în toate acţiunile spirituale ori armate, ce nu erau deloc puţine în acele vremuri.
Mugurel PETRESCU
