Ziua EDUCAȚIEI

2009

Ziua Internațională a Educaţiei este sărbătorită pe 5 octombrie, începând cu anul 1994, în întreaga lume. Educaţia reprezintă un factor important în conturarea personalității noastre, fiind un pas spre ştiinţă, dar şi spre o societate civilizată.
Cu această ocazie, Casa Corpului Didactic Gorj din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj a organizat o activitate educativă intitulată “ZIUA EDUCAȚIEI”, desfășurată în data de 4 octombrie 2021, care a avut ca scop familiarizarea elevilor cu semnificația zilei de 5 octombrie, evidenţierea rolului dascălilor în dezvoltarea noilor generaţii şi recunoaşterea meritelor acestora în formarea culturii, valorilor şi moralei unei societăţi, precum şi promovarea valorilor artistice ale elevilor din mai multe instituții de învățământ participante la activitate şi anume: Şcoala Gimnazială ”Sfântul Nicolae” Târgu Jiu, Liceul Teologic Târgu Jiu și Liceul Tehnologic Tismana.
Deschiderea activităţii a fost susţinută de prof. Vulpe Daniela – director al C.C.D. Gorj, Firan Alina – bibliotecar la C.C.D. Gorj, prof. Neamțu Valeria – director Liceul Tehnologic Tismana și prof. consilier școlar Cioveie Jarcu Susana Daniela – Liceul Tehnologic Tismana.
La eveniment a fost prezentat un referat şi un material PowerPoint despre educaţia de ieri şi de azi, s-a întreprins o călătorie în lumea culorilor, printr-o expoziţie de desene, dar şi în universul cărţilor, prin noutăţi în bibliotecă. Elevi şi profesori ai Liceul Tehnologic Tismana au susţinut un colaj de desene: copacul fericirii, afișul sau ilustrarea Zilei Mondiale a Educației, precum și o expoziţie de lucrări ale elevilor şi citate despre educaţie. Educaţia este un factor important al formării noastre, deoarece permite evoluţia armonioasă a personalității umane din punct de vedere spiritual, moral, social, cultural şi economic, fiecare individ educat adăugând un plus de valoare societăţii. Inevitabil, progresul în educaţie depinde în mare parte de calificarea şi dăruirea cadrelor didactice, de tehnicile pedagogice ale profesorilor. Din acest motiv, actul de educaţie este considerat o profesie, o formă de serviciu public care necesită experţi în domeniul educaţiei.
Firan Alina, Casa Corpului Didactic Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.