După o relativă perioadă de expectativă, când avea să-şi lingă rănile eşecului de la Referendumul şi alegerile din 2012, preşedintele T. Băsescu, iată că a prins curaj, ieşind iarăşi la rampă cu tot felul de acuze, aiureli şi şantaje.
Este foarte adevărat că revitalizarea poziţiei publice a acestuia este posibilă şi pe mâna USL, care încă mai hibernează în plină vară fierbinte, iar PSD şi PNL se suspectează reciproc, împungându-se în coarne, mai ales pe coabitarea dintre preşedinte şi premier, semănând neîncredere şi tensiuni în actul de guvernare. După cum românii, ce îşi puseseră speranţe de mai bine în noua Putere îşi manifestă şi ei dezamăgirea, chiar nemulţumirea faţă de modul anevoios în care merge şi este direcţionată România.
Mai mult, guvernului Ponta i se pun tot felul de capcane de către adversarii politici şi alţi rău-voitori, speculându-se momentul unei lovituri sub centură exact când o să se creadă că lumea ne va fi mai dragă. T. Băsescu îl mai şi laudă pe primul ministru, aşa printre dinţi, cu rânjetul ăla răutăcios şi ironic, prevestind liniştea dinaintea furtunii. De fapt acesta îşi externalizează camuflat intenţiile prin tot felul de declaraţii şi conferinţe de presă, ori comentarii marca B1TV, apărând chipurile, drepturile şi binele românilor, dar în realitate, orgoliile şi propriile sale interese. Preşedintele – guvernator iese în ultima vreme tot mai mult în decor, grăind despre toate şi nimic, uitând probabil că oamenii s-au cam săturat a-i recepţiona capodoperele despre bizarele „înţelepciuni”, după ce a îndemnat mai toată floarea României să ia calea pribegiei. Ne mai tămâie şi cu zicerile despre falnica sa timonă, reuşind cu dibăcie să aducă România la cheiul liniştit. Dar nu oricum, ci precum I.L. Caragiale într-o „scrisoare pierdută… cu cetăţeanul turmentat”. Motiv pentru care, acum, bag de seamă, românii îi mulţumesc şi chiar jubilează la dictatele sale privind cumplitele măsuri de austeritate din mai 2010. Şi în plus, tot ei „corăbierii” marinarului au fost şi încă mai sunt dispuşi să reziste cu stoicism în faţa uraganelor, venite dinspre Lumea îmbârligăturilor de interese trans-naţionale sau de aiurea. Căci doar nu contează nici împrumuturile de cca 25 miliarde făcute în această perioadă (FMI, UE, BM, etc.), care rotunjite depăşesc suta de miliarde euro datorie externă acumulată după dec’89, când s-a distrus totul în România, fără să se construiască şi a pune ceva în loc.
Apoi, mai zicea deunăzi vaporeanul că ţara noastră se încadrează uşor în cei 37,8% din PIB-datorie externă. Chiar îşi face un titlu de glorie dintr-o astfel de viziune sumbră, uitând să ne spună şi din ce resurse o rambursăm creditorilor, când economia României este atât de subţire şi ineficientă. Or, cu toate astea, lăudându-se pe sine, T. Băsescu continuă să ne spună că România făcând sacrificii, cum puţine naţiuni din Europa au acceptat, iată că românaşii au scăpat de necazuri, scăzând până şi deficitul bugetar sub 3%, iar pentru prima dată după 89, s-a ajuns şi la un excedent comercial. Bineînţeles, că de aici România a redevenit o ţară stabilă şi credibilă pe pieţele internaţionale de capital, în special în raport cu FMI, UE şi Banca Mondială. Dar încă o dată, ce ocoleşte şi nu vrea să spună Preşedintele, anume că FMI şi cei mai importanţi decidenţi europeni îşi recunosc eroarea grosolană de a forţa ieşirea din criză prin măsurile severe de austeritate, înăbuşindu-se consumul, investiţiile şi dezvoltarea economică. După cum, nu scoate un cuvinţel T. Băsescu despre marile acte de corupţie petrecute în plină criză economico-financiară (2008-2012) chiar sub protecţia sa părintească, oblăduind atât clientela portocalie cât şi grupurile de interese din jurul fostei puteri. Dovadă că nici după un an de zile de la încheierea mandatelor Boc – M.R.U., justiţia şi onor DNA, nu vor să facă lumină, pedepsindu-i drastic pe furtangii şi acoliţii sistemului. Sunt ţinute în continuare dosarele de fraudă la dospit (oare de ce ?) deşi Curtea de Conturi, Corpul de control al actualului prim-ministru sau ale altor organe de investigaţii abilitate, le-au pus pe tavă dovezi clare de prăduire a banului public. Altfel spus, aşa cum ne înjosea un înalt demnitar francez, care vorbea despre România, a fi o „secătură de stat”, dar cine sunt secăturile!? Deci, cu atât mai mult, T. Băsescu se face că nu înţelege că în timpul actualei puteri, în ciuda stângăciilor ei, guvernul face eforturi mari pentru a da peste cap reţetele de austeritate şi devalizare a ţării ale foştilor guvernanţi, impuse dar şi în cârdăşie cu grupurile de interese financiare şi economice din afara României.
Şi atunci, cu ce tupeu şi atâta ipocrizie poţi să vorbeşti în numele românilor, aburindu-i că veghezi şi le aperi interesele? Aşa procedează şi se întâmplă cu declanşarea unui nou referendum ce va mai scoate alte câteva zeci de milioane euro de la bugetul statului, deşi preşedintele Băsescu a avut 4 ani la dispoziţie şi puterea deplină alături de fosta Coaliţie, pentru a duce la îndeplinire exercitarea constituţională a votului popular, exprimat la referendumul din 2009. Aşadar, câtă făţărnicie şi perfidie la acest personaj, cu hăhăitul lui batjocoritor la adresa noastră, a muritorilor de rând, transformându-ne în masă de manevră ori de câte ori i se năzare! Sau încă o poveste deloc banală, deşi preşedintele-guvernator este practic demis de cei peste 7,4 milioane de români, dar ţinut în braţe să nu cadă în derizoriu de către o Curte Constituţională obedientă, dar şi de barosanii UE (ştiu ei şi de ce !). Adică, este iarăşi una din speculaţiile pentru care T. Băsescu a prins curaj pentru a pune la cale alte diversiuni şi scandaluri publice, făcându-i mai degrabă plăcerea de a vedea România din nou bulversată şi apoi învinuindu-i pe alţii de situaţiile neplăcute, în principal de domnia sa create. Chiar are satisfacţia că ţara se scufundă, în condiţiile în care actuala guvernare i-a dat posibilitatea, inclusiv printr-o coabitare de conjunctură, să mediteze la erorile grosolane făcute, fie şi din postura de lacheu liniştit, retrăgându-se în carapacea palatului Cotroceni până la expirarea mandatului.
Numai că, vaporeanul încăpăţânat cum îl ştim, zice că nu şi nu, şi „dă-i şi luptă”, se bagă în seamă, îşi dă cu presupusul, comentează evoluţia României din ultima vreme, pe plan politic, economic şi despre ce-i mai vine la gură, neuitând să-şi aroge merite dar să nu-şi recunoască greşelile, nepierzând nici ocazia să-i atace pe unii sau pe alţii. Practic, face ce ştie mai bine, să jignească şi să muşte adversarii politici, politicieni şi guvernanţi, monarhia, cadrele militare şi veteranii, pe medici, profesori, jurnalişti, magistraţi, economişti, chiar şi pe meteorologi, etc. Apoi, fuge şi se retrage o perioadă, cugetă şi iarăşi trece la atac, dând de lucru în primul rând unor televiziuni private, în foame de rating după senzaţional. Şi iată, un ultim dar bun exemplu pentru ceea ce nu vrea sau se preface a nu înţelege domnul preşedinte Băsescu şi anume că sub guvernarea sa dictatorială, România a ajuns „lacheul liniştit” cu sacrificii inutile. Mai precis, se puteau găsi alte soluţii, mai ales că ţara noastră nu era într-o situaţie asemenea Greciei, aşa cum tot încerca să ne convingă. Iar legat de acest lucru, am ajuns ca în acest an să avem un excedent al contului curent, cu o creştere de 8% a exportului faţă de importuri. Cum a fost posibil? Au crescut exporturile în ţările din afara UE cu 20%, noua guvernare înţelegând altfel să-şi descopere mult mai bine propriile oportunităţi şi să nu fie doar un lacheu liniştit în Uniunea Europeană. Adică, este exact lucrul pe care T. Băsescu a refuzat cu încăpăţânare să-l facă (a ţinut statul român fără ambasador în China timp de 7 luni!), în timp ce alte ţări din UE, inclusiv Germania se băteau pe pieţele non-UE, unde exporturile depăşiseră în 2012, 65%. Or, de aici concluzia e simplă, în sensul că şi timida creştere economică, excedentul de cont curent şi încadrarea în deficitul bugetar, nu sunt creaţia inevitabilă a „înţeleptului” de la palatul Cotroceni, dar s-a putut şi încă se pot găsi soluţii mai puţin dureroase decât acelea, ale „bravului” conducător, ce aveau să-i împingă pe români la disperare.
Vasile Irod
