Proiectul ”Siguranța alimentelor”, realizat de Duțu Andra Iustina Mirabela, elevă la Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu (prof. coord. Adina Mihuț) a obținut Premiul I la concursul ”Tinerii și siguranța alimentelor – PolySafeFood”, organizat de Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Competiția, aflată la ediția a II-a, s-a adresat elevilor claselor V-VIII și IX-XII și studenților din ciclul de studii licență.
Principalele obiective ale competiției au fost favorizarea unui comportament responsabil al consumatorului, dezvoltarea abilităților de comunicare și colaborare, a gândirii critice și creative, cultivarea interesului pentru domeniul științei alimentelor, cu accent pe chimie, precum și dobândirea de noi cunoștințe.
Eleva gorjeancă a obținut Premiul I la secțiunea destinată elevilor de liceu.
R.L.