Sunt nedumerit, dezamăgit, îngrozit că în România nu existăm decât 7-8 milioane de români, ci nu de euglene, râme, insecte, maimuţe etc.
Încerc un sentiment frustrant: nu sunt mândru că aparţin unei minorităţi educate şi instruite în spiritul democraţiei; mi-e ruşine că eu conlocuiesc cu nişte indivizi lipsiţi de cunoaşterea propriului interes şi de capacitatea de a-şi decide singuri viitorul; sunt pur şi simplu revoltat că România nu s-a trezit încă (a se citi: nu s-a deşteptat), că permite amestecul în treburile sale interne ale prim-ministrului Ungariei, Orban (unde-s valorile patriotice bazate pe demnitate, libertate, suveranitate (ci nu suzeranitate), independenţă, egalitate, fraternitate ş.c.l.?)
Mă simt încărcat de mari nemulţumiri: cea dintâi că bogatul nu mai crede săracului, iar săracul i se supune cu umilinţă (ca de pildă să nu voteze la referendumul de înlăturare sau reacreditare a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu), cu frică de-a nu-şi pierde slujba, în loc să-i dea peste bot, ca onest cetăţean învestit cu toate condiţiile de-a o putea face.
Experienţa trăită pe 29 iulie 2012, cu prilejul Referendumului, m-a oripilat: băieţii deştepţi, profitorii, clientela băsistă vor râde în nas în continuare celor „mulţi şi proşti” lipsiţi de simţul responsabilităţii, de disponibilitatea de a judeca, de a reflecta, de a-şi adjudeca statutul de fiinţe umane (ci nu de târâtoare).
Aşa ceva e realmente de neînţeles: un om solitar: Traian Băsescu, un partid politic învins în alegerile locale, au ţinut piept cu brio, ba chiar au biruit un popor mai enigmatic decât însuşi Sfinxul egiptean.
Scriu şi rostuiesc aceste rânduri alarmat de-atâta „nesimţire” a maselor, de lipsa lor de voinţă de a-şi exercita puterea pe care o au efectiv: căci asta înseamnă a vota. Prin urmare mă adresez Şcolii Româneşti de a institui în procesul de învăţământ ore dedicate culturii civice şi politice, sau, dacă formal, s-a procedat în acest sens, să se pună accentul axiologic (principal).
Căci, altfel, zău, indivizi precum Traian Băsescu, Emil Boc, Falcă, Fluture, Udrea, Blaga, Anastase, Manţog, Ruşeţ, Sarcină, vor tăia şi spânzura de voie, vor acumula averi fabuloase pe căi… oculte, ci nu la vedere.
Ca implicat sufleteşte în acest TEST ISTORIC pentru poporul român, am sperat într-o reformă a clasei politice, într-o schimbare a unor mentalităţi. M-am înşelat. Cei care n-au mers la vot să bage capul în pământ şi nu mă deranjeze dacă li se va tăia pensia şi salariul în continuare, dacă fiii şi fiicele lor vor rămâne fără loc de muncă, ajutor de şomaj, dacă impozitele şi taxele îi vor zdrobi ca indivizi sociali.
Şi apropo: de ce să nu-l declarăm persona non grata pe primul-ministrul Ungariei în propria noastră ŢARĂ? De ce nu iniţiem un alt referendum şi pentru acest comportament stupid al lui Viktor Orban? Asta dacă suntem totuşi vertebrate ci nu nevertebrate, morali, ci nu imorali, patrioţi ci nu nişte nemernici!
Iar dacă Traian Băsescu se încăpăţânează a se întoarce la Cotroceni, de ce să nu ieşim în stradă ca să-i cerem din nou demisia? Ce să mai avem de-a pierde! De frică, de pildă, eu m-am vindecat! Câţi îmi vor urma exemplul, măcar pe viitor, dacă momentul 29 iulie 2012 l-am ratat absolut lamentabil?
Ion Popescu-Brădiceni
