Un elev de la CNTV, agresat în clasă! Poliția face cercetări

1665

Un băiat din Târgu-Jiu, elev în clasa a VI-a la Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu”, a fost umilit şi închis în clasă, marți, 25 mai, iar când a vrut să iasă a fost lovit şi prins cu uşa de către colegi, care i-au provocat răni la mâini şi la picioare. „Acum copilul este speriat şi le-a spus părinților că îi este teamă să mai meargă la şcoală de frica colegilor săi”, a declarat presei locale mătușa elevului. Ea a subliniat că, în ultima vreme, ,,bullying-ul sau proasta creştere a ajuns la cote maxime în școlile de elită”. După ce cazul a apărut în spațiul public, Inspectoratul Școlar Județean Gorj s-a autosesizat şi vrea să afle de ce incidentul nu a fost raportat. Verificări face acum şi poliția, iar pe fir a intrat şi Protecția Copilului. „În urma aspectelor apărute în spațiul public, în care erau prezentate date care indicau ca un elev al unei unități de învățământ din Târgu-Jiu ar fi fost victima a bullying-ului, la nivelul IPJ GORJ au fost dispuse verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here