Mischie, condamnat la închisoare

379

mischieFostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj nu va uita prea curând ziua de 13 de ieri, după ce Curtea de Apel Timişoara a decis să-l condamne la închisoare cu executare în procesul de corupţie pe care acesta îl are pe rol de opt ani.

Nicolae Mischie a fost acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită, pedepsele primite fiind de 3 şi, respectiv, 4 ani, ambele fiind contopite în cea mai mare, care este şi executorie. În plus, afaceristul care l-a denunţat, Clement Mocanu, ar urma să primească peste 325.000 de lei drept despăgubiri pentru lucrările efectuate la casele lui Mischie.

Decizia de ieri vine după un lung şir de procese, care au ajuns inclusiv la instanţa supremă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, în 3 martie 2011, recursurile declarate de DNA Timişoara şi de Nicolae Mischie împotriva deciziei din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare. Decizia instanţei supreme era definitivă, astfel că, după motivarea acesteia, dosarul a fost trimis Curţii de Apel Timişoara, care a reluat dezbaterea apelurilor făcute în cauză. În 17 februarie 2010, Curtea de Apel Timişoara respingea apelul făcut de Nicolae Mischie la o decizie a Tribunalului Gorj, magistraţii menţinând pedeapsa de condamnare, cu executare, la patru ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Fostul preşedinte nu a putut fi contactat ieri pentru a prezenta un punct de vedere.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here