După mai bine de 20 de ani, manipulatorii de opinie încă ne asaltează până la saţietate cu zicerile lor despre cât de rău a fost comunismul şi cum ne pândeşte în continuare marele pericol, planând vrăjmaş asupra României; în consecinţă, dă-i mai departe şi luptă împotriva ex-temutului sistem ideologic.
Numai că nu o fac cei ce au simţit cu vârf şi îndesat pe pielea lor „binefacerile” fostului regim politic, ci unii care, potrivit zicalei „după război mulţi viteji s-arată”, vin exact din rândurile celor care au profitat vârtos de serviciile vechiului sistem – nomenclaturişti şi activişti de partid, securişti, personaje cu demnităţi publice în diverse domenii de activitate după cum şi odraslele lor, demne continuatoare ale fripturismului mediului familial. De fapt, aşa cum este rânduit mersul societăţii noastre, putem spune că România a rămas o ţară criptocomunistă, iar vocile îngrijorate ce propagă pericolul fostului regim vin, aşa cum spuneam, în marea lor majoritate din interiorul noii nomenclaturi ce astăzi deţine puterea, dar şi a „intelectualilor” şi trepăduşilor săi de serviciu, chiar a unor români din diaspora, care, din motive uşor de înţeles, întreţin o atmosferă ciudată încă de la prima vedere, creând în primul rând preşedintelui Traian Băsescu o aureolă de erou, vezi Doamne, pentru că el este cel care oficial a condamnat comunismul. Numai că, ocolindu-se în mare parte adevărul, lucrurile trebuie explicate şi duse până la capăt. Mai precis, tot românul trebuie să ştie bine şi trecutul celui care a cerut condamnarea comunismului, reamintind bunăoară că al XIV-lea Congres al PCR îl găseşte pe Traian Băsescu ca şef al navigaţiei civile în Ministerul Transporturilor, bineînţeles având aprobarea şi preţuirea conducerii superioare de partid. Iar în această funcţie, echivalentă rangului de înalt demnitar de stat, domnia sa ajunge după ce la Anvers făcuse o frumoasă carieră de reprezentant oficial al României, unde, prin fişa postului, trebuia să aibă relaţii speciale şi cu securiştii regimului Ceauşescu, servind laolaltă în bine sau în rău interesele ţării din afara fruntariilor. Apoi a venit revoluţia, iar onor actualul nostru preşedinte şi-a urmat cariera spre înalturi, fiind promovat de hulitul regim neocomunist Iliescu–Roman la rangul de ministru al transporturilor, deci o continuitate perfectă, iar de atunci, dând mereu din coate, avea să ajungă şi să ocupe astăzi cea mai înaltă demnitate a statului român. Or, atunci despre ce şi mai ales despre cine vorbim? Nu de alta dar în ceea ce îi priveşte, foştii comunişti din linia 2 şi ex-securiştii controlează autoritar şi acum viaţa politică şi mediul de afaceri adeseori pe căi oculte, adunând cu lăcomie pe seama statului român averi uriaşe. În acest sens, exemple sunt nenumărate, iar dacă asemenea indivizi se adapă din „binefacerile” capitalismului, ce sens ar mai avea pentru ei o nouă instaurare a comunismului? Şi realitatea confirmă că trăim pe mai departe sub „pavăza” demagogiei şi minciunii foştilor comunisto-securişti ori a progeniturilor acestora, ce provoacă societăţii româneşti necazuri incomensurabile.
Falsă democraţie, dezastru economic şi sărăcie la scară naţională
Aşadar, singurul motiv al unei astfel de campanii de propagandă anticomunistă este grija noilor ciocoi de a ne abate atenţia de la problemele reale ale României de azi, mai malefice chiar decât cele de dinainte de revoluţia decembristă. Iar cea mai bună dovadă este nostalgia comunismului ce vine dinspre o importantă parte a populaţiei României, nu atât după ideologia şi structura politico-socială ale vechiului regim, ci pentru că în foarte multe privinţe oamenii sunt dezamăgiţi vizavi de „binefacerile” originalului capitalism românesc. Dar mai ales pentru că, înainte de decembrie ‘89, în ciuda unor îngrădiri de exprimare a liberei opinii, aveau totuşi ceva sigur: garanţia locului de muncă şi o simbrie decentă, aşişderea siguranţa civică şi liniştea mediului social, accesul neîngrădit şi gratuit la învăţătură, la actul medical, asistenţă socială şi multe altele. În schimb, astăzi lucrurile se întâmplă exact pe dos, adică, o falsă democraţie, dezastru economic şi sărăcie la scară naţională, mari acte de corupţie, haos şi dezmăţ peste tot, injustiţie socială ş.a.m.d. Şi avem încă destui termeni de comparaţie între cele două sisteme politice – ante şi post decembriste – la care acum regimul Băsescu le pune capac. Astfel că nu întâmplător nostalgicii comunismului spun bunăoară că N. Ceauşescu a făcut împrumuturi externe, dar cu acei bani s-a clădit o ţară, făcându-se mari investiţii în toate cele necesare. Acum, datoriile României adunate din afară tind spre suta de miliarde de euro, românii îndură cu stoicism lipsurile şi sărăcia, pentru că aproape totul s-a distrus, ajungând să trăim într-o Românie slăbănoagă, başca dezastrul din învăţământ, sănătate, cultură şi în celelalte domenii de activitate, etc. Şi atunci, printr-o simplă analiză se pune întrebarea firească de ce se încearcă să se închidă gura criticilor capitalismului băsist, fiind acuzaţi că îndrăznesc măcar a pune nişte întrebări de bun simţ? Ba mai mult decât atât, e bine să le arătăm obrazul celor ce conduc şi rânduiesc astăzi treburile României, câtă vreme ţara trece prin momente extrem de dificile; cu prăbuşire economică şi sărăcie majoră la scară naţională, dezbinarea internă, instabilitate şi nesiguranţă, etc., după perdaful cărora haitele de lichele şi profitori din sfera vieţii politice, de jos şi până la cele mai înalte niveluri huzuresc, jefuind cu lăcomie ţara şi impun la maximum de sacrificii ţara. Iar asta nu e totul dacă vom analiza cu atenţie cum în regimul Băsescu, din motive deja cunoscute, sunt puse în pericol integritatea şi unitatea naţională a României, de vreme ce acest regim este complice, permiţând escaladarea hungarismului revanşard şi o enclavizare de tip fascistoid în Transilvania. Cine sunt autorii? UDMR-ul şi celelalte grupări maghiare, constituite doar pe criterii etnice şi iredentist-revizioniste.
O mică Ungarie, în inima României
Iar deschiderea reprezentanţei aşa-zisului Ţinut Secuiesc la Bruxelles, cuplată cu noua Lege a educaţiei şi impunerea cu un ultimatum a proiectelor de legi privind statutul minorităţilor, noua reorganizare administrativ-teritorială etc., sunt dovezi clare ale tendinţei de autonomie şi separare ale etnicilor maghiari din Ardeal de a constitui o mică Ungarie în inima României şi apoi comuniunea de facto cu Ungaria lui Viktor Orbán. Ce face în schimb actuala putere, în special PDL – principalul partid de guvernământ? Marşează în continuare cu tupeu şi nesimţire pe minciună şi neadevăr, încalcă cu nonşalanţă şi o aroganţă ieşită din comun legile ţării, considerând România a le fi propria moşie. Iar pentru că se aproprie campania electorală din 2012, deja pregătesc terenul pentru a câştiga din nou alegerile, deşi în anii lor de glorie 2008-2011 au reuşit să facă din România o ţară atât de pipernicită încât nu poate fi încadrată nici la minimum de securitate economică şi socială. Dar pentru că obrazul e prea gros şi nu le pasă, la schimb, defrişează terenul politic şi îl pregătesc pentru noua recoltă de voturi amar-portocalii; legi parşive prin asumarea răspunderii guvernului ocolindu-se votul în parlament, alegerea primarilor din primul tur de scrutin, votul prin corespondenţă, un proiect de Constituţie clocit la Cotroceni după chipul şi asemănarea marelui „vizionar”, plus o propagandă totalitară şi perfidă, specifică partidului unic şi totalitar. Iar până atunci mai au timp să manipuleze şi să-i dea cu anticomunismul şi anti-Opoziţie, cu bla-bla-bla, mizând din păcate pe naivitatea norodului, care după cum se vede nu are lecuire, de vreme ce acceptă atâtea sacrificii pentru ticăloşia şi înavuţirea cărora le dau votul. Aşa se şi explică în bună măsură cum în blestemata noastră Românie, marea masă a românilor rămâne mereu în nevoi şi sărăcie, alergând disperată pentru supravieţuire şi, dacă mai rămâne ceva vreme, măcar o clipă de răgaz şi un strop de pace şi linişte.
Vasile Irod
