Pedelistul gorjean Dumitru Bejinaru, care a candidat la sfârşitul săptămânii trecute la funcţia de membru în Comisia Naţională de Revizie şi Control a PDL, a obţinut postul dorit. Acesta a fost ales în acest organism al PDL-ului central, duminică, şi cu sprijinul delegaţilor din PDL Gorj, care au susţinut candidatura colegului lor.
“Mi s-a făcut propunerea de a candida ca membru în Comisia Naţională de Revizie şi Control a PDL de către colegii mei din organizaţia de la Gorj, eu fiind venit în această filială de la PLD, în 2007, ca urmare a fuziunii dintre cele două partide, PLD şi PD. În ce priveşte competiţia la Bucureşti aceasta a fost una strânsă şi în final am câştigat, aşa cum se şi aşteptau colegii mei”, a declarat ieri Bejinaru. Ca urmare a acestei funcţii, gorjeanul Bejinaru a devenit membru şi în Biroul Permanent Naţional al PDL. Bejinaru este preşedintele PDL Cîlnic. În Comisia Naţională de Revizie şi Control a PDL au mai fost aleşti şi Gheorghe Tinel, Mihai Ion Tinel, Petrişor Morar, Gabriel Păun şi Marius Spânu. Pe cele şase locuri în comisie au candidat opt persoane.
A.STOICA