Protocolul USL Gorj se semnează vineri

357

La finalul săptămânii, reprezentanţii PSD Gorj cu cei ai PNL şi PC vor semna protocolul privind funcţionarea Uniunii Social Liberale(USL). Deocamdată, reprezentanţii acestor partide nu au stabilit ora exactă şi locaţia unde se va semna documentul de maximă importanţă.

Termenul stabilit de părţi în momentul în care au hotărât să formeze Uniunea Social Liberală, privind semnarea protocolului la nivelul judeţelor, a fost 5 martie. La Gorj, protocolul USL se va semna o zi mai devreme de ultimatum, adică vineri pe 4 martie. “Am discutat cu Dian Popescu luni, astăzi(n.r. ieri) am discutat cu preşedintele Florin Cârciumaru. Încercăm pentru vineri să stabilim o întâlnire cu reprezentanţii celor trei formaţiuni politice care vor face parte din USL, şi ne vom întâlni pentru a semna protocolul de colaborare la nivelul judeţului Gorj, între PSD, PNL şi PC. După semnarea protocolului se va vorbi mai puţin de cele trei formaţiuni politice ca fiind organizaţii distincte şi se va vorbi mai mult despre Uniunea Social Liberală”, a declarat Ciprian Florescu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj.

Semnarea protocolului USL la Gorj va determina modificări importante la nivelul comunelor şi oraşelor care au viceprimari de altă culoare politică decât PSD, PNL sau PC. Viceprimarii PDL ar urma să fie schimbaţi din funcţii.

A.Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here