Alegeri reluate parţial în PD-L Gorj

425

pdlCampania electorală internă din PD-L Gorj poate intra în linie dreaptă după ce mai marii din conducerea centrală a partidului au reuşit ieri să împace şi capra şi varza în conflictul declanşat pe marginea deciziei luate la Târgu Jiu de reluare a tuturor alegerilor din organizaţie.

Comitetul de organizare şi desfăşurare a alegerilor (CODA) a votat, în lipsa deputatului Severus Militaru, propunerea respectivă, parlamentarul contestând-o la nivel central, motiv pentru care a tot solicitat clarificări de la centru. Secretarul general Vasile Blaga şi primvicepreşedintele Adriean Videanu au convenit ieri, după o întâlnire cu Militaru, dar şi cu senatorul Ion Ruşeţ şi cu celălalt deputat al PD-L Gorj, Cosmin Popescu, ca procesul electoral să fie reluat doar parţial la nivel de Gorj.

Militaru afirmă că doar în organizaţiile în care partidul nu are minim trei consilieri locali alegerile vor fi reluate, în cele în care portocalii au primar şi/sau mai mulţi consilieri, decizia de reluare a alegerilor nu se va aplica. Parlamentarul spune că în colegiul 4 din care provine doar cinci localităţi sunt în situaţia de a relua alegerile, PD-L având acolo o reprezentare mai slabă. Văgiuleşti, Samarineşti, Ioneşti, Slivileşti şi Bolboşi sunt comunele din colegiul 4 în care vor fi reluate alegerile. În rest, Militaru spune că procesul electoral va continua fără probleme. „La nivel de judeţ mai sunt 31 de localităţi în care trebuie să fie organizate sau reorganizate alegerile interne. În cele două municipii, Motru şi Târgu Jiu se respectă calendarul aprobat anterior, respectiv cel al desfăşurării alegerilor pe 19 şi 26 februarie. La Motru sunt desfăşurate deja pe secţiile de votare, mai rămâne să organizăm conferinţa municipală şi procesul electoral se va încheia şi acolo”, spune Militaru.

Gelu Ionescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here