Gorj: Patru treceri la nivel cu calea ferată vor fi modernizate

2966

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA, Sucursala Regională Craiova, organizează o licitație deschisă pentru modernizarea a opt treceri de nivel de cale ferată. Bugetul alocat investiției depășește 15 milioane de lei fără TVA.
Patru dintre acestea se află pe raza județului Gorj. Este vorba despre trecerile la nivel între stațiile Parângu – Bumbești, Turceni – Plopșoru și Plopșoru – Rovinari. Acestea sunt dotate cu indicatoare rutiere reflectorizante și sunt nepăzite, nivelul siguranței rutiere și feroviare fiind unul scăzut.
Lucrările se referă la refacerea substratului și a suprastructurii căii ferate în zona trecerilor la nivel, de modernizare a trecerilor la nivel cu dale elastice, de amenajare a drumului în zona trecerilor la nivel, inclusiv montarea de parapete și indicatoare.
Lucrările vor fi executate după avizarea planului de management al traficului feroviar și auto și obținerea tuturor avizelor și a autorizației de construire.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 14 ianuarie 2021.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here