Protest repetat, la sediul PD-L Gorj

362

4După ce în urmă cu o săptămână au protestat la sediul PD-L Gorj, sindicaliştii din Gorj de la mai multe organizaţii şi federaţii sindicale au reluat acţiunea de protest. În jur de 100 de sindicalişti s-au adunat vineri în faţa sediului organizaţiei Puterii, înarmaţi cu pancarte şi scandând lozinci anti-guvernamentale. Protestul s-a derulat pe parcursul a trei ore. Aceasta a fost ultima acţiune stabilită de cele cinci confederaţii la nivel naţional. Acţiunea a fost paşnică.

6Printre sindicalişti s-a aflat şi Constantin Creţan, preşedintele Federaţiei Naţionale a Muncii. De această dată nici un membru ori lider al PD-L Gorj nu a mai ieşit să discute cu protestatarii. Reamintim că săptămâna trecută, parlamentarul PD-L, Cosmin Popescu, se afla la sediul PD-L şi a chemat sindicaliştii la o discuţie, în sediul organizaţiei. De această dată, nu au mai fost însă pichetate locuinţele parlamentarilor Puterii din Gorj, adică a lui Constantin Severus Militaru şi a lui Ion Ruşeţ, ambele locuinţe fiind la Motru.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here