Peste 60% dintre cadrele didactice au nevoie de cursuri de perfecționare pentru a putea preda online

1487

Un sondaj realizat de Federația Sindicatelor din Educație ,,Spiru Haret” în rândul cadrelor didactice arată că peste 60% dintre acestea consideră că ar avea nevoie de cursuri de perfecționare pentru a putea preda online. De asemenea, aproape jumătate dintre cadrele didactice care au răspuns la chestionar consideră că autoritățile locale nu au ajutat în niciun fel școala în această perioadă.

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ a realizat, în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie 2020, un sondaj în rândul cadrelor didactice, pentru a încerca să afle situația reală din unitățile de învățământ în perioada stării de alertă. La sondaj au răspuns peste 8.500 de cadre didactice, cele mai multe dintre acestea (40,4%) fiind în categoria de vârstă 40-49 de ani. 38,5% dintre respondenți au spus că sunt din muncipiile reședință de județ cu peste 150.000 de locuitori plus Municipiul București, 31% predau într-o comună sau sat, iar 30,5% în orașe. Peste 40% dintre repondenți predau exclusiv în sistem online (scenariul roșu), 32,7% în sistem hibrid (scenariul galben) și doar 25% față în față (scenariul verde). Cu toate că peste 50% din cadrele didactice care au răspuns la chestionar, mai precis 53,6%, au urmat în ultimii 5 ani cel puțin un curs de formare, cei mai mulți (66,2%) consideră că au nevoie și de alte cursuri pentru a putea preda online. Doar 54,2% dintre repondenți afirmă că autoritățile locale au venit în ajutorul școlilor. Cele mai multe dintre acestea au asigurat măști de protecție și materiale igienico-sanitare. Sunt însă și destul de multe unități administrativ-teritoriale care au achiziționat laptopuri/tablete pentru cadrele didactice și/sau pentru elevi și care au montat echipamente pentru predarea în sistem hibrid și online (proiectoare, table inteligente, camere web etc.). În ceea ce privește relația cu elevii și părinții, profesorii care au răspuns la chestionar au spus că aceasta este bună și foarte bună în proporție de 70% cu elevii, respectiv 63,8% cu părinții. Doar 97 de cadre didactice au precizat că relația cu elevii este foarte slabă, iar 229 cu părinții. O altă problemă cu s-au confruntat cadrele didactice care au participat la sondaj este cea legată de achiziționarea din fonduri proprii a materialelor necesare în procesul de învățământ. Peste 30% din repondenți au fost obligați să cheltuiască peste 1.000 de lei, circa 16% între 500 și 1000 de lei și aproximativ 24% între 100 și 500 de lei. Cei mai mulți dintre cei care au cheltuit peste 1.000 de lei au declarat că și-au achiziționat laptopuri și tablete. Cadrele didactice au mai cumpărat măști, dezinfectanți, imprimante, cartușe pentru copiatoare, dar și softuri educaționale. În plus, chiar dacă legislația în vigoare prevede că unitatea de învățământ asigură formarea continuă a cadrelor didactice, sunt mulți profesori care au plătit din propriul buzunar cursuri de perfecționare pentru a putea preda online. ,,Școlile nu au fost pregătite pentru această situație excepțională. Este nevoie urgentă de o analiză la nivelul fiecărei unități de învățământ pentru ca predarea în sistem hibrid și online să funcționeze. Atât autoritățile locale, cât și cele centrale trebuie să aloce fonduri substanțiale pentru a permite cadrelor didactice să desfășoare un act educațional de calitate și pentru a garanta accesul tuturor preșcolarilor/elevilor la cursuri, indiferent cum se desfășoară acestea – fizic, hibrid sau online.
Este nevoie de o implicare mai mare a părinților, în special în cazurile în care elevii sunt dezinteresați și refuză să participe la cursuri. Este important ca toți elevii și părinții să știe că nu au voie să înregistreze activitatea didactică decât cu acordul profesorului”, se arată în concluziile sondajului.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here