Curtea de Apel Craiova a menţinut pedeapsa lui Drăghici

453

Fostul angajat al Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean Gorj, Alexandru Drăghici, a rămas cu pedeapsa de 5 ani pe care a primit-o la Tribunalul Gorj, după ce Curtea de Apel s-a pronunţat în cazul său.

Magistraţii din Bănie nu au stat prea mult la discuţii în acest dosar şi au respins după doar trei termene apelurile declarate atât de către DNA, cât şi de către inculpat. Astfel, a fost menţinută pedeapsa pronunţată la Târgu-Jiu, ambele părţi având posibilitatea să declare recurs, ceea ce înseamnă că procesul se va muta la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Drăghici a fost reţinut în vara anului trecut după ce a fost denunţat că ar fi cerut şi primit de la un gorjean aproape o jumătate de miliard de lei vechi, după ce îi promisese acestuia că îl va angaja în cadrul SRI Gorj. Denunţătorul mai spera şi că soţia îi va fi angajată în cadrul Consiliului Judeţean, promisiunile lui Drăghici mergând până acolo încât acesta spunea că are pile la ministrul de interne şi că rezolvă el toate problemele, declaraţiile sale fiind însă simple abureli, bune de luat banii de la fraieri. Pe parcursul procesului inculpatul şi-a recunoscut faptele, el fiind obligat şi să returneze şpaga pe care a primit-o de la denunţătorul său, bani pe care însă nu-i mai are pentru că i-a cheltuit între timp.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here