A fost lansată o nouă ediție a Burselor JTI pentru Jurnaliști!

1317

Duminică, 3 mai, de Ziua Mondială a Presei, Bursele JTI pentru Jurnaliști au anunțat ediția 2020-2021, realizată cu sprijinul foștilor bursieri, al Asociației „Clubul Presei Economice”, al Fundației Art Production și al agenției Ad Media Consult.

După 21 de ani de la prima sa ediție, Programul este destinat ziariștilor care doresc să-și consolideze experiența profesională și încurajează pregătirea în domeniul politicilor europene. Totodată, programul contribuie la înțelegerea modului în care temele europene sunt abordate de către mass-media internaționale. Bursele JTI pentru Jurnaliști se desfășoară în trei etape: Un training specializat, susținut în România de către experți în problematici europene; O călătorie de studii de o săptămână la Bruxelles, pe durata căreia ziariștii se vor întâlni formal și informal cu oficiali ai Uniunii Europene; Stagii de pregătire profesională, timp de patru săptămâni, la Bruxelles.La ediția 2020-2021 sunt invitați ziariști din presa scrisă, radio, TV și on-line, specializați în domeniile economic, politic și social, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții: experiența profesională de minimum doi ani; vârsta de până în 40 de ani; abilități de comunicare în limba engleză. Dosarul de înscriere va cuprinde: Curriculum Vitae; Formular de înscriere disponibil pe site-ul bursejti.ro și www.admediaconsult.ro ; portofoliu – trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunțate; două scrisori de recomandare, de preferință una de la coordonatorul direct sau managerul instituției unde lucrează. Preselecția candidaților se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecția pe baza unui interviu.Participanții ediției actuale se vor alătura astfel celor peste 250 de colegi de breaslă care au beneficiat de-a lungul ultimilor 20 ani de Bursele JTI pentru Jurnaliști.Programul este anunțat în fiecare an pe data de 3 mai, Ziua Mondială a Presei. Ziua mondială a libertății presei a fost instituită pentru a atrage atenţia întregii lumi asupra importanței și obligaţiei respectării libertății de exprimare, aşa cum stabilește Declarația Universală a Drepturilor Omului care, la articolul 19 arată că: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.Dosarele de înscriere se pot depune de preferință în variantă electronică online, prin intermediul site-ului www.bursejti.ro, la adresa contact@bursejti.ro, precum și variantă print la adresa: Ad Media Consult, str. Erou Iancu Nicolae, nr.103, vila i-2 Voluntari, jud. Ilfov, cod poștal
077190.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.