A ieșit din izolare și a mers la spital sperând că va fi testat mai repede!

2398

De o sperietură pe care nu o vor uita prea curând au avut parte, ieri, cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, după ce în fața lor s-a prezentat un bărbat din municipiu care le-a spus că tocmai s-a întors din Olanda și că vrea să fie testat împotriva COVID-19. Gorjeanul de 30 de ani ajunsese acasă, marți seara, el locuind într-un bloc din zona de sud a municipiului. La intrarea în țară autoritățile române i-au pus în vedere să rămână izolat la domiciliu până când inspectorii Direcției de Sănătate Publică Gorj vor veni la el acasă și îi vor preleva probe biologice pentru a stabili, dacă este negativ sau pozitiv la infecția cu coronavirus. Bărbatul nu avea nici un fel de simptome de boală și probabil avea și alte lucruri de rezolvat prin oraș, nu doar să stea acasă, așa că, ieri spre prânz, a plecat spre UPU cu o mască pe față, cerând să fie consultat de urgență. Asistentele de la cortul de triaj instalat în stradă, în fața unității medicale, au anunțat conducerea spitalului despre ceea ce se întâmplă. Nimeni nu a vrut să se apropie de bărbatul care ar fi putut să fie infectat că virusul ucigaș. Ceva mai târziu un echipaj medical, care purta echipament special de protecție folosit în astfel de situații, a venit cu o ambulanță SMURD și l-a preluat pe gorjeanul grăbit. Bărbatul a fost dus însă doar la locuința sa, cadrele medicale cerându-i de această dată în mod expres să nu mai plece de la domiciliu pentru că riscă o amendă ce ajunge la 4000 de euro. Acum tânărului nu îi mai rămâne decât să aștepte să primească vizita inspectorilor DSP pentru a-i fi prelevate probe biologice, până la primirea unui răspuns din partea specialiștilor în privința unei posibile infecții sau, din contră, a lipsei oricărei probleme pe această temă, vor mai trece însă câteva zile, timp în care bărbatul trebuie să rămână izolat la domiciliu.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. De ce stergeti comentariile? Ce am spus rau? Ca Politia Locala sa ia act si sa-l amendeze sau sa-i faca dosar penal?
    Din cauza acestor acte permisive ale politiei, o sa ajungem mai rau ca Italia. Va reamintesc ca noi nu avem nici, macar, jumatate din valoarea sistemului medical italienesc.
    Aplicati legea! Nu e timpul atentionarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here