Sute de copii şi părinţi au beneficiat de tabere oferite de Fundaţia Delta

569

Un număr de 740 de copii şi 740 de părinţi au fost beneficiari ai taberelor şcolare oferite gratuit de FUNDAŢIA CULTURALĂ DELTA în cadrul proiectului „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”. Totodată, 124 persoane sunt beneficiare ale cursului de formare profesională „Mediator şcolar”.

Proiectul ,,Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”, cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 „Corelarea Învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii” Domeniul major de intervenţie 2.2 „Prevenirea si corectarea părăsirii timpurii a şcolii” şi implementat de Consiliul Judeţean Gorj şi Fundaţia Culturală DELTA, îşi propune sprijinirea integrării sociale pe termen lung a tinerilor (preşcolari şi elevi) cu dizabilităţi şi a celor cu probleme de adaptare la programul şcolar şi menţinerea acestora în şcoală prin utilizarea unui cadru adecvat de aplicare a unor soluţii educaţionale alternative specifice, inovatoare, dublate de orientare şi consiliere.

Tabere la Straja, Baia de Fier şi Runcu

Potrivit reprezentanţilor Fundaţiei Culturale Delta, „în cadrul activităţii nr. 6 din cadrul proiectului, „Organizarea taberelor şcolare pentru preşcolari şi elevi”, planificată pentru lunile iulie-august 2011, Fundaţia Culturală Delta, a oferit tabere şcolare gratuite pentru 740 de preşcolari şi elevi cu deficienţe de auz, vorbire, locomotorii, de integrare psiho-comportamentală-autism, diabet cf. ANPH, cu risc de părăsire timpurie a şcolii, cât şi pentru 740 de părinţi ai acestora. Taberele au fost organizate pe o perioadă de 6 zile, în trei locaţii, Straja, Baia de Fier şi Runcu. În cadrul acestora, copiii au beneficiat, pe lângă activităţi recreative, excursii şi jocuri de tabără, de o serie de activităţi speciale de integrare, cât şi de orientare şi consiliere făcută de psihologi din cadrul proiectului”.

Mediatori şcolari formaţi de Fundaţia Delta

Un alt obiectiv pe care proiectul şi l-a propus este crearea unui grup de profesionişti, la nivel naţional, prin formarea specializată a personalului implicat în dezvoltarea programelor de prevenire a fenomenului de părăsire a şcolii, cu referire la educaţia specială pentru copiii cu dizabilităţi, pentru utilizarea soluţiilor şi aplicaţiilor construite prin proiect în vederea sprijinirii suplimentare a performanţelor şcolare şi a integrării educaţionale a copiilor cu dizabilităţi. Grupul de profesionişti menţionat, a fost creat, până în prezent, în proporţie de 30%, prin oferirea unui curs de formare profesională, gratuit, unui număr de 124 de persoane implicate în dezvoltarea programelor de prevenire a fenomenului de părăsire a şcolii. Acestea au beneficiat de cursul de „Mediator şcolar”, acreditat CNFPA, care a fost structurat pe 20 de ore de formare teoretică şi 40 de ore de formare practică. Între cele mai importante responsabilităţi şi atribuţii ale „Mediatorului şcolar” se regăsesc: asigură actualizarea bazei de date despre copiii aflaţi în pericol de abandon şcolar, monitorizează situaţia şcolară şi activitatea extraşcolară a acestora, încurajând participarea lor la educaţie; monitorizează şi încurajează prezenţa elevilor la orele din cadrul programelor alternative, suplimentare sau de sprijin; facilitează dialogul şcoală-familie-comunitate; contribuie la menţinerea şi dezvoltarea încrederii şi a respectului faţă de şcoală în comunitate şi a respectului şcolii faţă de comunitate; monitorizează copiii de vârstă preşcolară din comunitate, care nu sunt înscrişi la grădiniţă şi sprijină familia, sau susţinătorii legali ai copilului, în demersurile necesare pentru înscrierea acestora în învăţământul preşcolar; sprijină organizarea de programe-suport pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare; colectează datele statistice relevante pentru monitorizarea accesului la educaţie şi menţinerea copiilor în sistemul educaţional obligatoriu. “Considerând că educaţia nu trebuie să fie un privilegiu, diferenţele dintre copii sunt fireşti, iar şcoala trebuie să fie echitabilă şi să dispună de servicii adecvate în special pentru cei cu risc de părăsire timpurie a şcolii, suntem de părere că este nevoie de soluţii alternative pentru integrarea tinerilor cu dizabilităţi în societate”, precizează conducerea Fundaţiei Culturale Delta.

M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here