DOCUMENTE! Iată situația ALARMANTĂ a infecțiilor nosocomiale din Spitalul Târgu-Jiu! Inspecții ale Direcției de Sănătate Publică!

1866

Gigel Gheorghe Capotă, ex-managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu, joacă tare cu conducerea Consiliului Județean Gorj și forțează revenirea în funcție, după ce, inițial, fusese de acord cu încheierea unui document cu privire la încetarea contractului de mandat înainte de termen. Deși nu și-a asumat nicio clipă deficiențele constatate de către Corpul de Control al ministrului Sănătății și să anunțe public un restart al unității spitalicești, Capotă și-a retractat acordul la notar și denunță presiuni politice pentru îndepărtarea sa din funcție. În urma sa rămâne însă dezastrul din SJU, iar situația infecțiilor asociate asistenței medicale e una de-a dreptul alarmantă, cu toate că, mare parte dintre acestea, au fost ascunse.

Trebuie spus că Gigel Capotă a fost numit manager interimar la începutul anului 2018, iar ulterior, în luna august a anului trecut, în urma unui concurs, a ocupat postul cu contract de mandat. Asta în condițiile în care, atunci când vorbește despre perioada în care el a condus spitalul, Capotă se raportează doar la luna august 2018.
Controlul efectuat, la începutul acestui an, de către Corpul de Control al ministrului Sănătății, pentru perioada 2017 – 2018, a statuat faptul că SJU Târgu-Jiu nu raportează infecțiile asociate asistenței medicale. În urma unei comunicări a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj, situația infecțiilor nosocomiale, în cei doi ani de când Capotă conduce cea mai mare unitate medicală din județ, e una extrem de gravă. În 2018, au fost raportate 41 de infecții nosocomiale. De-a dreptul revoltător este că 12 dintre acestea, adică cele mai multe, au fost la Pediatrie, iar compartimentul de Nou Născuți și cel de Neonatologie au raportat și acestea câte o infecție. Un număr de nouă infecții intraspitalicești au fost raportate la Neurologie, incluzând și ATI- neurologie și cinci la Nefrologie. De remarcat că cei mai mulți pacienți erau diagnosticați cu infecție respiratorie.
În primele nouă luni ale acestui an, la nivelul SJU au fost raportate 55 de infecții asociate asistenței medicale, 22 dintre acestea la ATI 1, la Pediatrie opt, iar la Obstretică-ginecologie patru, dar nici celelalte secții ale spitatului nu au fost ocolite. Tot cei cu infecții respiratorii au fost țintele infecțiilor nosocomiale.
DSP Gorj a comunicat că efectuează controale la nivelul secţiilor Pediatrie, Ginecologie, Oftalmologie, Urologie, Ortopedie, Neonatologie, Chirurgie , din cadrul SJU Târgu-Jiu, în vederea depistării infecțiilor intraspitalicești și sunt verificate foile de observaţie, efectuarea corespunzătoare a curățeniei, dezinfecției, soluţiilor dezinfectante, respectarea prevederilor privind Normele de supraveghere, prevenire și control al infecţiilor asociate asistenței medicale în unităţile sanitare.,,În urma controalelor la SJU Târgu-Jiu, DSP Gorj recomandă intensificarea autocontrolului prin recoltarea probelor de mediu și testarea dezinfecției și sterilizării, izolarea bolnavilor cu caracter infecțios și aplicarea măsurilor pentru supravegherea contacților, schimbarea la timp a lenjeriei bolnavilor, colectarea și păstrarea lenjeriei murdare, dezinfecția lenjeriei de la bolnavii infecțiosi, transportul lenjeriei murdare, transportul și păstrarea lenjeriei curate, gestionarea corectă a deşeurilor infecțioase și neinfecțioase, respectarea procedurilor și protocoalelor din planul anual de supraveghere și control al infecţiilor asociate asistenței medicale”, au precizat reprezentanții DSP.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here