Nu există zi de la Dumnezeu fără ca localnici sau turişti poposiţi în urbea lui Brâncuşi să nu-şi poarte paşii spre Masa Tăcerii. La Poarta Sărutului se opresc mai mult adolescenţii, tinerii ce au de gând să se căsătorească şi, dacă nu-i meci de fotbal pe stadionul municipal, chiar tinerii căsătoriţi.
Ieri, mi-am adus aminte cum operele brâncuşiene fac obiectul studiului unor specialişti ori critici de artă cu viziuni ceva mai largi şi deţinători de dovezi certe că în preajma acestora există un câmp energetic extrem de pozitiv şi dătător de sănătate. Las la o parte că, în imediata apropiere a Porţii Sărutului, se vând chiciuri botezate “suveniruri Brâncuşi”. Cum ar veni, sculptorul Brâncuşi este şi din Ceruri un fel de sponsor al Primăriei Municipiului Târgu Jiu, de care profită şi brâncuşolugul Sorin Lory Buliga ori contabila Centrului de Cultură şi Artă “C. Brâncuşi”. Din pricina meciului Pandurii-CFR Cluj, pe la orele 14,45, suvenirologii făceau inventarul şi eram chemaţi să cumpărăm suveniruri abia a doua zi pe la 10.
Am asistat la un moment absolut penibil, când gardianul femeie ce avea în grijă Masa Tăcerii, a intervenit. Un bezmetic s-a urcat ba pe un scaun, ba pe altul şi ţopăia de parcă se afla pe imaşul comunal. Intervenţia promptă a femeii gardian s-a împiedicat de tupeul nărăvaşului care zicea că el e de la Bucureşti şi se pişă pe operele lui Brâncuşi. Nebunul s-a şi legitimat, i s-a făcut proces verbal, iar amenda pe care-o va primi acasă, la domiciliu cum se spune, se ridică la 20 de milioane lei vechi. Iată cum Brâncuşi contribuie şi la bugetul statului, nu doar la acela al comunităţii de pe malul Jiului. Şi astfel, scandalul s-a sfârşit, cu informarea domnului commandant Popa, mai marele peste gardienii păzitori ai operelor lui Brâncuşi din Parcul de lângă Podul Jiului. Saltimbancul bucureştean a plecat fericit, în nebunia lui, fără să realizeze ce măgărie a comis şi nici măcar ce-l aşteaptă.
Tot ieri, pe o alee din preajma Mesei Tăcerii, pe bancă şi la umbră, nişte prieteni de-ai lui Bachus se-ntreceau cu gluma, scoţând din pungile de plastic ce le ţineau cu ei, pe post de ascunzătoare, sticle cu licori interzise a fi băute în spaţii publice. Mă rog, în absenţa poliţiştilor, tot pe seama săracilor de gardieni a căzut pocinogul. Au intervenit şi i-au împrăştiat pe beţivani.
Şi când stau şi mă gândesc la ce-mi povestea amicul Ştefan Manea, tot bucureştean, dar bine crescut, fiind de loc din Goicea Mare, judeţul Dolj, despre o întâmplare londoneză, stau şi mă minunez. Se plimba printr-un parc, pe malul Tamisei, cu consoarta dumisale şi, la un moment dat, vede un individ certat cu asprele legi britanice, care a aruncat un chiştoc de ţigară pe gazon. Ca din pământ, din iarbă verde, imediat au răsărit vreo doi poliţişti în civil. L-au imobilizat, i-au pus cătuşe şi au sunat scurt de pe mobil. Cu o rapiditate de invidiat, pentru lentoarea poliţiştilor noştri, au apărut, cu o dubă, nişte poliţişti adevăraţi. Adică, în uniformă, de data asta. Care l-au dus la secţia de poliţie. Pe englezul respectiv îl aştepta amenda, pe care dacă n-o plătea pe loc urma privarea de libertate şi apoi munca în folosul comunităţii.
Apropos, pe când va fi şi la noi, în România, la Târgu Jiu, posibil aşa ceva? Pentru că, după câte cunoaştem, din ianuarie 2010, inclusiv primarul Florin Cârciumaru va avea autoritate asupra poliţiştilor comunitari. Oare visăm sau cerem prea mult?
Ion Predoşanu
