Iată-ne din nou într-o etapă istorică regretabilă! În deceniile cinci şi şase ale secolului trecut, acea, „tabula rasa” şi din domeniile învăţământului şi culturii româneşti a repercutat o adevărată, „invazie” de mediocrităţi şi incompetenţe în societatea noastră zisă, „mioritică”.
Situaţia se îndreptase cum ştim, începându-se cu deceniul şapte. Ba chiar se ajunsese să se ridice învăţământul românesc la nivelul ţărilor cu tradiţie în această privinţă. Cadre profesorale pregătite, şcoli, licee şi universităţi ce tindeau spre renume, elevi, studenţi ce puteau face faţă oricăror nivele europene şi chiar mondiale. A venit Revoluţia şi fiecare din noi ne-am aşteptat ca acest proces calitativ evident să se desăvârşească. Însă, regretabil, consecinţele nefaste ale unei tranziţii fără cap şi coadă, ale unei tranziţii care nu-şi mai aduce aminte de finalitate, au lovit până la urmă din plin şi nivelul calitativ al şcolii româneşti tradiţionale. Au lovit chiar mai păgubos decât o făcuseră „reformele” anilor 1948-1953, din păcate. Părăsind un model ce se dovedise neadecvat învăţământului nostru, acum am adoptat altul, la fel de nepotrivit cu ce viaţa, politica-socială verificase că este nimerit. Părăsisem moda „dosarelor” şi am dat peste moda negoţului cu diplome, aidoma concurenţei neloiale pe care o vedem la tot pasul în economia şi piaţa românească. Atunci se fabricau „baibaraci” în serie, adică ingineri şi alţi „specialişti” confecţionaţi la comandă politică, astăzi, pe bază de „creiţari”, se fabrică tot în serie „titraţi de operetă”, care ştiu la fel -să ne ierte Dumnezeu!-de toate, numai meseria lor nu o ştiu, ca şi predecesorii cu carnet roşu de partid în buzunar.
Cine-i de vină? Evident, VREMILE, cum bine zicea sărmanul cronicar! Ele ne stau deasupra precum sabia lui Damocles. A doua zi de la Revoluţie ne-am şi dorit să fim precum alţii care aveau şi au o experienţă de sute de ani, în materie de învăţământ. Ce a ieşit, vedem! Un învăţământ greu de stăpânit, supradimensionat faţă de posibilităţile noastre bugetare şi de cadre universitare co-respunzătoare, un aflux, necontrolat cum trebuie, de mediocrităţi şi incompetenţe, la fel ca în anii de „graţie” ai secolului comunist, când generaţia pregătită în „Răsăritul luminos” pusese mâna pe toate, „pârghiile” de conducere din universităţi şi economie.
Întrucât, sincer vorbind, nu suntem prea departe de situaţia când în ziarul, „Scânteia” se, „înfiera” realitatea cruntă, că la rădăcina fiecărui tulean de porumb creşte ca un susai şi un doctorat în agronomie, etc.. Atunci, acest gen de specializare omorîse agricultura, astăzi, „titraţii noştri de operetă” omoară din nefericire întreaga economie şi respectiv, viaţa socială. Pentru că şi „titraţii” respectivi de astăzi, ca şi, „baibaracii” de ieri au la fel coatele de ascuţite când e vorba să se aşeze la „cozi” pentru opţiunile la funcţii înalte.
Oricum ce vedem categoric descurajează! Descurajează pe omul de rand, dar nu în ultimul rand ca şi atunci, pe profesionistul, specialistul, omul pentru care profesia, creaţia, arta în general, rămâne de fapt viaţa sa. Ne specializăm prin doctorate, ca şi ieri pentru discipline cu care n-am avut şi nu avem nici o tangenţă,sau după ce obţinem aceste respectabile titluri, le folosim ca să cântărim greu în politică, nu în domeniul pe care-l vizează aceste titluri. La fel era şi ieri, deosebirea fiind că, atunci, prima reco-mandare era partidul şi dosarul, iar astăzi primează, cum observăm portofelul şi relaţiile create cu ajutorul său şi ale politicii. Unde vom ajunge? Fireşte că exact unde am început să fim. Adică, până a transforma universităţile în magazine şi pieţe, iar numele şi renumele unor oameni de seamă, precum Spiru Haret, etc. în etichete puse pe nişte „mărfuri” compromiţătoare.Atunci aveam specializată în „fabricarea” de cartoane o mare şi tare „universitate”ce se cheama „Ştefan Gheorghiu”, acum, din păcate, avem prea multe ca să mai poţi folosi doar degetele de la mâini. Se plimbă „universităţile” româneşti de astăzi cum ştim, prin staţiuni şi locuri pitoreşti din ţară, ca boierimea feudală de altă dată. Au apărut noţiuni chiar hilare în selecţiile noastre de astăzi, cum ar fi de pildă „interviul” la intrarea în facultate ori la masterat şi doctorat, etc. Să fim realişti: România nu-i Franţa, unde intră cine vrea în facultăţi şi la doctorat şi rămâne cine trebuie, adică cine merită?!..
I.D.Sicore
