Se constată că, în zilele noastre, sunt uitați nu numai cei care au îmbrăcat haina veșniciei, ci și „longevivii” (termenul l-am preluat de la Prof. univ. Ștefan Cazimir) care încă fac umbră pământului, dar și unor confrați. Cei veniți din urmă la masa luminată de ingeniozitatea epigramei, vor să se înalțe repede pe vârful muntelui care crește din sinea lor. De data aceasta, voi aduce omagiu domnului epigramist Grigore Lupescu, doctor în medicină, născut în 1931, la Târgu-Jiu. De la asemenea epigramiști e bine să învățăm că epigrama se scrie mult mai greu decât poezia. Poate de aceea numărul poeților (mai ales al celora care nici nu știu ce e poezia, dar adună cu buldozerul, era să zic cu fărașul, așa zise versuri) e atât de mare în comparație cu cel al epigramiștilor (Dar, atenție! Se vor deda la epigramă și la aforism – forme literare scurte, dar ingenioase, mulți neaveniți dornici de autorlâc sau, pur și simplu, să iasă în față chiar cu condeiul bont). O epigramă care să merite această denumire presupune, în afară de talent (un anumit talent de umorist, neastâmpăr, istețime „la mansardă”) și iscusință, inventivitate, sclipiri ingenioase, muncă pe text, spirit de veghe care implică fulgurante referiri, chiar și în subsidiar, la realitatea autorului, cu expresii și sinonime coborâte brusc în vârful condeiului pentru potrivirea preambulului poantei, a rimei, ritmului, a măsurii versului, cu năstrușnice ricoșeuri spre zone neașteptate etc. Or, aceste caracteristici țin, în egală măsură, de dotare și acumulare, de experiență continuă. Poate de aceea se afirmă că epigrama „se face la bătrânețe” când oamenii capătă experiență, își ascut simțul de observație și devin tot mai toleranți cu păcatele altora și ale lor înșiși (în paranteză fie spus, epigramistul e comparat cu un vânător care aleargă după vânat, dar, cu sufletul, e alături de cei care intră în vizorul puștii sau al săgeții). E adevărat că marea majoritate a epigramiștilor se află la vârsta a treia, dar, chiar și unii dintre aceștia s-au afirmat plenar încă din tinerețe sau de la maturitate, și putem da numeroase exemple: Aurel Iordache și Ion Mioc (la 19 ani), Ion Larian Postolache (la 22 de ani), Ștefan Tropcea (la 23 de ani), Leonida Secrețeanu și Apollo Bolohan (la 24 de ani), Gh. Belei (la 27 de ani), Mircea Pavelescu (la 30 de ani), I. St. Bogza (la 33 de ani), Florin Iordăchescu (la 39 de ani), și Aurelian Păunescu (la 44 de ani). În plus, să nu-i uităm pe foarte tinerii Ion Ionescu-Quintus și Gabriel Țepelea care au debutat, editorial, la 21 de ani, cu volume care conțin și epigrame antologice. Dintre cei care și-au manifestat de timpuriu vocația de epigramist face parte și Doctorul Grigore Lupescu (deci doctor-doctor, nu numai medic!), Cetățean de onoare al orașului Târgu-Jiu (1996). Subliniem, încă de la început, altă idee (de fapt, „trouvaille”- găselniță) referitoare la epigramiști: s-a constatat că activitatea cerebrală continuă, prelungește viața, deci să nu ne mirăm că mulți epigramiști au devenit longevivi: această specie literară, socotită de unii „strănut literar”, „trandafir cu ghimpi” ș.a., care pune, pe parcursul scrierii ei, capul, permanent, la contribuție [am intercalat cuvântul „permanent” nu numai ca să evit scandaloasa cacofonie, ci pentru că exprimă realitatea!], menține imperiul lucidității, antrenând întregul organism la treabă. Se cunosc epigramiști care au plecat, la întâlnirea cu strămoșul Marțial, la centenarul anilor sau în apropierea lui: Mircea Ionescu-Quintus (1917-2017), Vasile Moșneanu, tot din Ploiești (1911-2011), Acad. Gabriel Țepelea (1916-2012) ș.a. Longeviv este și epigramistul la care ne referim, Dr. Grigore Lupescu: odată trecut de „octogenariat”, nu mai este bătrân,… ci longeviv (cine zice bătrân, ăla e, eu nu recunosc!). Anul acesta, pe 30 august, Grigore Lupescu a împlinit 88 de ani. S-a născut la Târgu-Jiu, în 1931, ca fiu al industriașului Lupescu Gr. Grigore (2 noiembrie 1889 – 4 mai 1953). În anii ’50, tatăl său a fost arestrat, trecând prin gulagul Canalului Dunăre-Marea Neagră, Chilia Veche, Periprava, Jilava și, după o scurtă întemnițare la Văcărești, cu sănătatea șubrezită, se stinge din viață la 54 de ani, în închisoarea Jilava, fiind astupat de pământ în groapa comună. Din grija familiei, osemintele au fost aduse în Cimitirul din Târgu-Jiu. Reușind să-și mențină echilibrul, învingând nenumărate piedici, tânărul Grigore Gr. Lupescu termină Medicina la București, în 1960, fiind repartizat în localitatea Baia din Dobrogea, prima regiune colectivizată a țării. Depunând eforturi deosebite, printr-o pregătire continuă, parcurge treptele ierarhice specifice profesiei și, în 1969 a reușit să se transfere în județul Gorj, din 1970 lucrând ca medic cardiolog la Spitalul Județean din Târgu-Jiu, unde ajunsese să ocupe funcția de Șef al Secției de Cardiologie. Spațiul acestui articol nu ne permite să ne referim la multilaterala sa activitate în domeniul Medicinei, la studiile sale ca doctor în științele medicale, activitatea sa științifică și alte aspecte din viața sa fiind înfățișate în studii precum „Dr. Grigore Lupescu – Recurs”, din 1998, de Octavian Ungureanu, „Doctorul Grigore Lupescu” de dr. Mihail Tomșa (din „Viața medicală” nr. 41 din 10 oct. 1997) și „Monografia Liceului Tudor Vladimirescu Târgu Jiu, 1890-1990”, p. 482-483.
În cele ce urmează, ne vom referi (tot pe scurt!) la meritele sale de epigramist, talentul acesta „îmboldindu-l” să scrie epigrame încă de la vârsta de 16 ani. În clasa a VI-a de liceu, se „prezintă” la revista PAPAGALUL (director Al. Devechi) din București cu o poezie (condiție impusă pentru debutanți) care se încheie astfel:
Așezați-vă în gardă
Și-mbrăcați-vă în fier
Voi lovi făr’ de cruțare
Ca un meșter cavaler
Și vă veți convinge-ndată
Că-s un aprig luptător…
Veți mai auzi de mine
Mă prezint: TOREADOR.
A fost primit în rândul colaboratorilor revistei și i se publică, imediat, două epigrame deosebit de curajoase.
Talentatului epigramist V. D. Popa
Astfel zici când vezi cum scrie
Și gândești, de bună seamă:
Ve De Popa liturghie,
Dar nu vede epigramă!
Unui epigramist care-și ironiza adversarul că „are în cap doar cenușă”
Zici că el fiind păpușă,
N-are-n cap decât cenușă;
Cazu-i și mai trist la tine:
N-ai avea nici în ce-o ține.
Drumul a fost deschis. S-a dăruit acestei specii literare, devenind unu dintre epigramiștii clasici al literaturii române. Epigrama sa demonstrează har, talent de versificator, condei ascuțit, dar, uneori, și înțelegere. În creația sa nu se aude vuietul epocii, se simte picătura adusă pe foaia albă de înzestrarea spirituală a autorului, se simte frământarea sa cu ecouri din profesia care implică asocierea extremelor viață-moarte, înțelepciunea care conferă, uneori, catrenului o notă aforistică. Nu cred că mai este nevoie de alte comentarii, vom da exemple, din creația sa, având convingerea că, odată cu epigrama, cititorul se asociază cu autorul în opinii.
La moartea unui alcoolic
Fie-i, Doamne somnul lin –
Zise preotul Ilie,
Dar, când îl stropi cu vin,
Cât p-aici era să-nvie!
Sufletului meu
De câte ori am bucuria
Să-l văd pe șeful meu cel bun,
Îmi scot amabil pălăria
Și-n fața ochilor mi-o pun.
Epitaful soacrei
Mama soacră zace-ntinsă
În a veșniciei pace…
Numai nora e convinsă
Și acum că se preface.
La moartea unui codaș
Pe când spre Bellu trista ceată
Îl conducea încetișor,
Codașul pentru prima dată
A stat în fruntea tuturor.
Unui chirurg epigramist
În cinci spitale a rămas
Vestit prin cruntul său măcel
Da-n epigramă e un as
Că n-are victime defel.
Unui chirurg
Chirurgul, popa și groparul
Ce buni amici sunt între ei:
Cel care-l caută pe primul
Îi întâlnește pe toți trei.
„Talent”
Pegasul tău lipsit de har
Ce galopează ca furtuna
Și-arată aripile rar,
Pe când copita-ntotdeauna.
Chibrit care nu scapără
Eu nu știu altul cum gândește,
Dar ce denotă acest semn –
Că fosforul, de fapt, lipsește
Și altor capete de lemn.
Analize medicale necorespunzătoare
Când moartea s-a apropiat
De-un biet bolnav, el a strigat:
Degeaba tot îmi dai târcoale,
Am analizele normale!
Specializare
Ales printr-un concurs
de-mprejurări
A fost trimis să-nvețe-n alte țări;
Un an a stat în Anglia, dar zău,
E ceață-n ca la Londra-n capul
său.
Epigramistul Grigore Lupescu este un univers complex – epigramist care-mpunge, dar și păstrător al valorilor morale moștenite de la părinți. Ca personalitate reprezentativă a breslei noastre, acest oltean ingenios, nu poate fi uitat!
Dr. ELIS RÂPEANU
