Muște în bucătăria unui restaurant! Comercianți gorjeni, sancționați de inspectorii sanitar-veterinari

2971

Produse alimentare transportate incorect, bucătărie unde muștele roiau ca la ele acasă, personal care manipula alimentele fără mijloace de protecție sanitară! Acestea sunt neregulile depistate, săptămâna trecută, de către inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj, la mai multe unități din Târgu-Jiu, Polovragi și Țânțăreni.

În cursul ultimei săptămâni, echipele de inspectori ai DSVSA Gorj au efectuat controale și verificări tematice și fizice în unități supuse supravegherii și controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor situate în localitățile: Albeni, Baia de Fier, Bălești, Bumbești-Jiu, Bumbești-Pițic, Bustuchin, Căpreni, Crasna, Crușeț, Dănciulești, Hurezani, Jupânești, Logrești, Motru, Novaci, Peştişani, Polovragi, Rânca, Săcelu, Stoina, Tismana, Târgu-Cărbunești, Târgu-Jiu, Turceni, Turcineşti, Țânțăreni, pentru a verifica modul de asigurare a conformității cu cerințele legislației în vigoare în domeniile alimentar și al sănătății şi bunăstării animalelor.Controalele efectuate au constat în: verificarea condițiilor de igienă privind prevenirea toxiinfecțiilor alimentare și zoonozelor – 144 de controale; verificarea în vederea înregistrării a opt unităţi supuse controlului – o cantină școlară (Săcelu), două snack-bar-uri (Tismana, Rânca), o rulotă gogoși (Jupânești), trei magazine alimentare (Târgu-Jiu, Tismana și o stupină (Târgu-Cărbunești); au fost prelevate opt probe din alimente (lapte crud, cașcaval, telemea capră), pentru determinarea unor parametri microbiologici (NTG, bacterii ESBL – Extended Spectrum Beta-Lactamase), analiză ADN calitativă (identificare specie); 30 de controale ce au fost efectuate în scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare în unitățile din domeniul alimentar situate în zonele de agrement/localitățile de interes turistic în sezonul estival 2019, precum și la comercianții stradali (Novaci, Polovragi, Rânca, Târgu-Jiu, Turcinești); 17 controale s-au derulat la producătorii particulari care comercializau produse primare de origine animală în zona Rânca – Transalpina (Baia de Fier, Novaci); controale mixte cu I.P.J. și I.J.J. Gorj în puncte temporare de trafic (Polovragi, Țânțăreni – au fost verificate individual 47 mijloace de transport pentru animale vii/produse alimentare);
,,În timpul controalelor efectuate în această perioadă au fost aplicate următoarele sancțiuni la unități din Polovragi, municipiul Târgu-Jiu și la Țânțăreni: o amendă de 1.200 de lei unui producător particular, pentru comercializarea de produse primare (brânză) către consumatorul final fără a deține document de înregistrare sanitară-veterinară și pentru siguranța alimentelor a unui centru de prelucrare a laptelui; două amenzi a câte 1.200 de lei la două snack-bar-uri, pentru încălcarea normelor sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor privind manipularea produselor alimentare în timpul pregătirii și servirii preparatelor rapide la grătar (lipsa echipamentului complet de protecție sanitară); o sancțiune de 1.200 de lei la un restaurant, pentru prezența insectelor (muște) în incinta bucătăriei, nu s-a făcut dovada existenței unui contract DDD cu o societate autorizată, iar o angajată a manipulat carnea de porc fără a deține echipament complet de protecție sanitară; o amendă de 1.200 de lei la o autoutilitară în punctul de control în trafic de la Țânțăreni, pentru transportul produselor alimentare congelate (care necesită temperaturi de cel puțin minus 180C) cu un mijloc de transport înregistrat sanitar-veterinar pentru produse alimentare refrigerate; o altă amendă de 1.500 de lei la o autoutilitară în punctul de control în trafic de la Țânțăreni, pentru transportul produselor alimentare de origine animală și non-animală cu un mijloc de transport neautorizat”, a declarat Nicolae Călescu, directorul executiv al DSVSA Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here