Sindicalist CEO: Nu m-a cumpărat administraţia. Am acelaşi loc de muncă!

1173

Manu Tomescu, lider de sindicat la Termocentrala Rovinari, susţine că nu se regăseşte pe lista sindicaliştilor care au fost scoşi din producţie pentru a fi în slujba administraţiei. „Zilele trecute am aflat cu mirare că am fost scos din producție și am fost transferat într-un departament sau birou, ca inspector social sau referent, alături de alți lideri de sindicat! Vreau să vă spun și să vă asigur că în ceea ce privește persoana mea este total neadevărat! Practic și acum aceeași meserie de când m-am angajat, și am același loc de muncă pe care muncesc de foarte mulți ani, cu mult înainte de a deveni lider de sindicat”, susţine Manu Tomescu.
Chiar dacă are studiile necesare pentru a promova, liderul sindical spune că nu are de gând să-şi schimbe locul de muncă. Manu Tomescu munceşte ca lăcătuş mecanic la Termocentrala Rovinari, iar „biroul” lui este format din patru circuite (benzi transportoare), un Kaisses, 6 grupuri de acționare și 12 mese de preluare. „Astea sunt instalațiile pe care eu le controlez și le exploatez ca lăcătuș mecanic (de revir sau rondier), 8 ore pe tură, zi sau noapte, vară sau iarnă! Iar pe aceste circuite trece tot cărbunele carierelor din nordul Termocentralei Rovinari, între 4 și 6 milioane de tone anual”, mai spune Tomescu, menţionând că munca sindicală o face în timpul său liber, în afara programului de lucru. „Dacă am ales ca în ultimul timp să nu mai ies la emisiuni tv, am făcut-o din motive pe care majoritatea dintre voi le cunoașteți și despre care nu doresc să mai vorbesc. Dar asta nu înseamnă că m-a cumpărat administrația cu vreun post sau vreo funcție, ori că eu nu îmi fac munca și ca salariat sau ca sindicalist, la fel cum mi-am făcut-o ca și până acum! (…) Deci repet, nu am promovat pe o altă funcție și nu mi-am schimbat locul de muncă de când am fost ales lider de sindicat, și nici nu doresc să fac vreo schimbare în acest sens, pentru că mă simt foarte bine alături de colegii cu care muncesc, chiar dacă munca noastră este una grea și solicitantă”, a anunţat Manu Tomescu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here