Şase sechestre pe bunuri în numai o lună

363

finante ghiseuMisiunea standard a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj o reprezintă colectarea eficientă a veniturilor la bugetul general consolidat al statului. În acest sens, comisarii judeţeni ai DGFP şi-au intensificat acţiunile de recuperare a obligaţiilor fiscale restante prin aplicarea tuturor măsurilor de executare silită.

Potrivit Luminiţei Penciu, purtător de cuvânt al DGFP Gorj, pentru recuperarea obligaţiilor bugetare restante, în luna iulie 2011 au fost comunicate debitorilor un număr de 2.073 de somaţii pentru o valoare a creanţelor bugetare de 13.671.549 de lei. “DGFP Gorj a înfiinţat 756 de popriri asupra disponibilităţilor din conturile bancare ale agenţilor economici pentru o valoare a creanţelor bugetare restante în sumă de 6.972.261 de lei. De asemenea, au fost înfiinţate un număr 213 popriri pe veniturile terţilor pentru o valoare a creanţelor bugetare restante în sumă de 3.186.823 de lei”, a declarat reprezentanta DGFP Gorj. Organele de executare silită au procedat la identificarea şi indisponibilizarea tuturor bunurilor mobile şi imobile existente în patrimoniul debitorilor aplicând pe parcursul lunii trecute un număr de şase sechestre asupra acestor bunuri. Bunurile imobile asupra cărora au fost instituite sechestre, sunt în general clădiri, apartamente, spaţii de producţie şi terenuri aferente situate în zone unde potenţialii cumpărători pot fi interesaţi de achiziţionarea acestora, iar cele mobile sunt în general maşini, utilaje şi diverse aparate.

Locul doi pe ţară

În vederea valorificării bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală s-a procedat la evaluarea acestora de către organele specializate selectate de instituţia fiscală judeţeană. “Pentru debitorii ale căror creanţe fiscale nu au fost stinse în termen de 15 zile de la data încheierii procesului verbal de sechestru sunt organizate licitaţii în vederea valorificării bunurilor sechestrate şi a recuperării obligaţiilor bugetare restante. În ceea ce priveşte veniturile încasate la bugetul general consolidat al statului, în luna iulie, instituţia noastră s-a clasat pe locul doi pe ţară cu un procent de realizare a planului de 122%”, a precizat Luminiţa Penciu. De altfel, încă de la începutul anului 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a ocupat un loc fruntaş pe ţară.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here