Rudele pacientului decedat dau vina pe medici

544

Acuzaţii şi anchete, la Spitalul Sfântul Ștefan, din Rovinari, după ce un bărbat de 55 de ani, tatăl unui polițist, a murit la câteva ore, după ce a primit îngrijiri medicale. Pacientul ar fi decis să meargă acasă, până la eliberarea unui loc în unitatea medicală și i s-a făcut rău în apropierea spitalului. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru moarte suspectă, rudele acuzând că medicul de gardă care i-ar fi administrat antibiotice ar fi refuzat să intervină la fața locului, motivând că „nu are voie să părăsească spitalul!”. Persoana care l-a observat pe bărbat în momentul în care i s-a făcut rău a fost anunțată să sune la 112 şi să cheme ambulanţa. În cele din urmă, pacientul a fost transportat la Urgenţe de trecători, la scurt timp fiind anunțat decesul. “La data de 12 iulie, Poliţia Oraşului Rovinari a fost sesizată prin apelul 112 cu privire la faptul că un bărbat de 55 de ani, din localitate, a decedat la UPU Rovinari. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că persoana decedată nu prezintă urme de violenţă pe corp, fiind transportată la SML Gorj pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului.

În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, încadrarea fiind la moarte suspectă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În paralel, și reprezentanții spitalului din Rovinari au anunțat că vor face o anchetă internă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.Bărbatul de 55 de ani, angajat al CEO, a ajuns la unitatea medicală, joi, în jurul orei 15.00, cu febră și tuse, după care ar fi fost internat, însă pentru că nu erau paturi disponibile, a rămas în Unitatea de Primiri Urgenţe până la eliberarea unui loc. „L-am internat în observaţie cu o pneumopatie acută. A rămas să fie făcute investigaţiile. Iniţial, nu au fost paturi la salonul meu şi după am găsit paturi în salonul altui medic. S-a decis ca pacientul să rămână acolo. (…)Pe mine m-au anunţat să merg la faţa locului să resuscitez pacientul. Eu nu pot să părăsesc spitalul. (…) Eu nu ştiu. Nu m-a anunţat nimeni că a plecat pacientul acasă”, a spus Roxana Gherghina, medicul de gardă. „Au zis că nu au paturi şi până se eliberează el a plecat acasă în situaţia în care i-a spus că îi e rău după injecţia care i s-a făcut şi i s-a şi umflat mâna”, acuză cumnatul pacientului. Familia a declarat că va face plângere la Colegiul Medicilor Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here