Doi tineri de 21 și 24 de ani, ambii din orașul Turceni, au petrecut noaptea de marți spre miercuri în arestul Poliției Gorj, sub acuzația de furt.
Aceștia sunt acuzați că, pe 2 noiembrie, ar fi sustras mai multe bunuri din locuința unui vecin în vârstă de 62 de ani. ”În fapt, cei doi tineri au pătruns în curtea locuinţei bărbatului prin escaladarea gardului împrejmuitor, au forţat uşa unei anexe de unde au sustras două damigene de 25 de litri cu alcool şi o butelie de aragaz.
Față de aceștia s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri legale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Unul dintre suspecți a declarat, în fața camerelor de filmat, că a furat țuica pentru consumul propriu. ”Am vrut să o bem. Ne pare rău!”, a spus acesta.