Vecinii de bloc Ruşeţ şi Militaru, pichetaţi de sindicalişti

328

militaruSindicaliştii din minerit au fost singurii care s-au adunat pe platoul de la blocul 12 să-i aştepte pe senatorul Ion Ruşeţ şi pe deputatul Constantin Severus Militaru la o negociere şi la o condiţionare a dorinţelor lor cu reprezentanţii partidului aflat la Putere.

Artizanii mişcării de pichetare au fost: Nelu Roşca, reprezentant al Sindicatului Carierei Roşiuţa, acolo unde lider de sindicat mai este încă deputatul Constantin Severus Militaru, Constantin Ureche, vicepreşedinte al USMO şi Pompiliu Popete, reprezentant al Cartel Alfa.

Trucaj politic?

rusetNeluţu Roşca se află pe lista supleanţilor pentru mandatele de consilier local ale PDL. El este, de ani buni, unul dintre responsabilii sindicali ai Sindicatului de la Roşiuţa. El este oarecum nemulţumit de faptul că, în ciuda tuturor plecărilor consilierilor aleşi ai PD-L din Motru, intrarea într-un mandat politic nu a ajuns şi la el. La bursa zvonurilor, s-a vorbit la un moment dat de eliminarea a minim doi consilieri locali ai PSD, vizaţii fiind profesorul Ion Sanda şi fostul primar, Ion Iorga, pentru titularizarea lui Roşca. Sanda şi Iorga sunt însă prea puternici electoral în oraş, aşa că deputatul Militaru a bătut în retragere, mai ales că planul se finaliza cu promovarea lui Roşca în postul de viceprimar în locul lui Tudor Dobrică, lucru imposibil în actualele condiţii de majoritate politică locală. Drept urmare, Roşca a vrut şi a ieşit în evidenţă la organizarea acestei pichetări, în sensul că a făcut o organizare impecabilă, inclusiv prin alegerea locului desfăşurării acestei pichetări.

Pichetaţi la bloc

PROTEST LA DEPUTATIBlocurile 12, unde stă senatorul Ruşeţ şi 15, unde stă deputatul Militaru, sunt două blocuri vecine, ambele neacoperite, ambele cu izolaţia la mansardă deteriorată vizibil şi, în ciuda întregului eşafodaj sindical şi a strădaniei celor doi demnitari motreni de a răspunde doleanţelor sindicale, lumea era cu ochii la cele două imobile, iar pensionarul Şarpe Ştefan i-a şi atras atenţia deputatului Militaru în legătură cu starea imobilului în care locuieşte.

Vremea n-a fost favorabilă prelungirii pichetării, însă, cu toate acestea, şi Ruşeţ şi Militaru au ieşit în faţa oamenilor, au răspuns cerinţelor lor şi au precizat ce pot face ei.

Boicot al sindicatelor bugetare?

Pompiliu Popete a spus că sindicatele din învăţământ, din sănătate şi din administraţie au avut alte priorităţi pentru ziua de vineri. Teoretic răspunsul este plauzibil, practic, însă, sindicatele din Motru din sănătate şi învăţământ au liderii activişti politici ai PD-L, cu excepţia sindicatelor din poliţie şi din primărie, care nu sunt afiliaţi pe nicio parte a spectrului politic. La pichetare au participat, de pe margini, mai multe persoane interesate să asculte şi să vadă ce solicită sindicaliştii protestatari şi ce răspund cei doi parlamentari, având în vedere faptul că, graţie lor, Motrul este epicentrul portocaliu al Gorjului.

Deputatul Constantin Severus Militaru le-a promis celor prezenţi că va încerca să le soluţioneze cerinţele care priveau stoparea concedierilor din minerit, reducerea vârstei de pensionare pentru minerii din cariere, păstrarea actualelor prevederi ale contractelor colective de muncă, investiţii în zona Gorjului şi rezolvarea problemelor generate de criză. Porta-vocea minerilor a fost chiar Neluţu Roşca. Sever Militaru, care ne-a reproşat la un moment dat că nu urmărim şi activitatea sa politică, a ţinut să precizeze că în fiecare vineri este prezent la Roşiuţa pentru a lua pulsul sindicatelor şi a nevoilor acestora, precum şi a unor viitoare dezvoltări urbane, între care şi acoperirea celor două blocuri.

Ploaia şi Ruşeţ au schimbat locaţia pichetării

Senatorul Ruşeţ a fost cel mai vânat personaj al pichetării, în sensul că s-ar fi aşteptat ca el să anunţe plecarea din PD-L. Senatorul Ruşeţ este însă un politician puternic. Drept urmare, el a răspuns că nu s-ar mai regăsi în PD-L dacă actuala Putere ar scoate din Codul Muncii prevederile în legătură cu contractul de muncă pe perioadă nedeterminată, care distruge pur şi simplu unitatea sindicală. Drept urmare, observând că plouă, Ruşeţ i-a invitat pe pichetanţi în sala Gică Iorga a Casei Sindicatelor, acţiune care n-a avut succes, acolo ajungând doar reprezentanţii presei şi unul sau doi sindicalişti. Rezultatul întregului program de pichetare a părut un simplu trucaj politic pentru că toţi actorii, organizatorii sindicali şi cei doi demnitari şi-au jucat aproape corect rolurile.

Constantin Bunilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here