După dec.1989, dar în special în ultimii 10-15 ani, în România omniprezența, în toate variantele ei de ură, dihonie națională, dar și de prostie agresivă îngrijorează tot
mai mult și ne înfioară. Chiar au devenit o felie a existenței noastre cotidiene și totul pleacă, din păcate, de la profilul neideal al politicianului și demnitarului român, cărora, din naivitatea și prostia noastră a alegătorilor, le delegăm puterea. Altfel spus, la urne câștigă mai degrabă un fanfaron sub efigia lui de demagog, dar carismatic, decât un altul provenit din tagma specialiștilor din diverse domenii și de ce nu a angajaților cu o înaltă calificare și cu multă experiență în câmpul muncii, indubitabil și cu o ținută morală corespunzătoare.
Și răul-răului că nici nu ne lecuim, dând pe mai departe credit unor antimodele de viață-“filozofie” neghioabă, care ne chinuie existența, ne consumă timpul și putința, dar mereu ne plângem și aruncăm cu “blesteme” în societatea în care trăim. N-aș vrea să generalizez, ieșind din cadrul dezbaterii marea majoritate a confraților și semenilor noștri, numai că fenomenul patimei și al răutăților ia amploare, iar purtătorii acestuia supărați parcă de viață sau dimpotrivă nu știu ce să mai facă de atâta bine, trăind în desfrâu și “serenade”, și- au cam pierdut omenescul din ei, de zici că s-a sucit și răsucit lumea.
Este adevărat că nesiguranța zilei de azi și de mâine și de poimâine este enormă, în vreme ce nedreptățile se țin lanț, văzându-i “fericiți pe cei săraci cu duhul” prinși miraculos în vârtelnița de făcut bani necinstiți. Or de aici și consecințele sumbre care s-au înșurubat deja în mentalul și comportamentul în care se bălăcește mai tot românul, astăzi.
Egoismul și corupția, minciuna și neadevărul, invidia, ura și răzbunarea, luptele nesfârșite pentru putere, funcții, și cât mai mulți bani și alte privilegii, dar fără osteneala de a face bine pentru țară și neam, debitând doar truism (banalități) și țeluri abstracte fără a da cuiva socoteală (adică “e bine să nu fie rău și nu-i frumos să fii urât”), sunt astăzi tarele societății românești. Toate laolaltă, dar nu numai, nu fac altceva decât să alimenteze continuu neîncrederea în structurile instituționale ale statului, de la vârf și până jos la talpa obștei, să-i radicalizeze pe oameni, să-i provoace și să nu se mai respecte, provocând până și neomenescul și dihonia din și dintre ei.
Așadar, în loc să fie unite toate eforturile pentru a se crea în țară un climat normal de muncă și de bună conviețuire socială-condiție esențială pentru ridicarea calității vieții, progresului și civilizației umane, ne încăpățânăm să punem tot timpul pe pământul strămoșesc sămânța de scandal,”animați” vârtos, fie sau laolaltă de către mass-media comercială și de facebook-iștii-colportori de alienare și înstrăinare a naivilor lor privitori și consumatorilor de comunicare virtuală. Și apoi, să-i mai punem și pe “Nostradamii” sau pe alții duși rău cu pluta care, invitați pe la televizor, la “șezătorile” de seară și cu reluare până ne amețesc de cap, ne prorocesc prezentul și ne ghicesc viitorul, servindu-ne de fiecare dată gogoși cu ingrediente de bârfă și scandal. Asta nu înseamnă că presa scrisă, vorbită sau văzută nu-și are rostul într-o societate democratică, spunându-ne și multe adevăruri de luat aminte și deopotrivă atitudini critice împotriva făcătorilor de rele în țara asta. Numai că adeseori, din motive mai mult decât subiective, acestea mai degrabă îmbârligă, agită și creează confuzii în rândul opiniei publice, aruncând zilnic fumigene, tot felul de neadevăruri, fleacuri și prostii, incitând astfel oamenii la mânie, ură și dezbinare. Cu atât mai mult că românii, loviți de atâtea necazuri, blestemând mereu sistemul, pe politicieni și conducători, nu mai au puterea fizică, dar mai ales psihică să reziste la tot felul de manipulări și cârcoteli venite de aiurea. Și atunci, supărați și nevrozați, pierzându-i și speranța și răbdarea, reacționează și răbufnesc, adeseori din te miri ce motive, începând cu familia care în țara noastră deja este în derivă și se continuă cu societatea în întregul ei, unde se caută zadarnic vinovații, consumându-și, din păcate și ultimile resurse de timp și energie pentru a-și găsi dreptatea și demnitatea.
De altfel, parcă peste România s-a așternut un blestem după dec.1989, ajungând la concluzia că pentru unii dintre semenii noștri și nu puțini, este mai simplu să distrugi decât să construiești și nu există colțișor din țărișoara asta unde să nu auzi vuietul dihoniei, legat evident și de incapacitatea diriguitorilor de a-și păstori cum se cuvine “boborul”.
Și ne punem mereu întrebarea dacă nu cumva s-a stricat omenescul din noi: la trup, la inimă și suflet, simțire și bună purtare. Mai mult, se distrug și punțile afective și de respect între generații, se ignoră istoria, trecutul, tradițiile și cultura neamului, pierzându-ne și sentimentul de ne iubi țara și a ne cinsti cum se cuvine eroii și străbunii, în schimb inoculăm copiilor și generației tinere modele rupte din lumea imbecilă, plină de invidie și ură, de un egoism feroce. Și până la urmă, paradoxal, am ajuns să râdem și să ne batem joc de noi ca de proști, numai că tot acest spectacol de circ penibil dăunează enorm României și fiecărui român în parte, devenind deja experți (și prostia se îngroașă!) în a ne risipi timpul doar pe fleacuri șopârlițe. În schimb, pierdem parcă voit esența existenței noastre, adică munca cinstită și buna organizare la ceea ce înseamnă viața noastră, astăzi și, nu în ultimul rând, respectul de sine și bunul simț, iubirea și dragostea de țară.
Cu atât mai vârtos, cu cât România, parte a integrării în UE și NATO și-a asumat unele responsabilități de interes maxim, or a bâjbâi pentru că încă nu ne-am găsit locul în comunitatea europeană și nord-atlantică, înseamnă că amanetăm viitorul țării, rămânând la periferie și departe de țările din vest mult mai dezvoltate. Deja, reținem din atitudinea unor lideri europeni (nucleul dur-Germania, Franța, Olanda, Austria) ideea de protecționism și izolaționism. Și evident că excluderea treptată a unor țări din estul Europei de la luarea deciziilor de fond ale UE, dincolo de intenții, etichetare și delimitare mascată, România ar avea mult de suferit, dacă nu va reuși printr-o atitudine și o angajare participativă fermă să devină parte activă la noul proiect European.
Mai exact, trebuie o analiză atentă și anume, unde ne situăm că țara în cadrul Uniunii, iar de aici și ce trebuie făcut. Căci din păcate până acum diriguitorii României nu au rupt gura târgului pentru a ne așeza pe o poziție favorabilă, ci dimpotrivă, spre nemulțumirea românilor care le-au dat mandat să ne reprezinte cum trebuie interesele țării, atât în UE, cât și în NATO. Or, în noul context, când Europa este atât de dezbinată, încercându- se, așa cum mai spuneam, un parcurs de dezvoltare și un standard de viață cu doi poli distincți, toată forța politică internă va trebui să acționeze în consens și să sprijine necondiționat eforturile guvernanților (indiferent de culoare politică) și diplomației. În primul rând, în ideea consolidării relațiilor bilaterale reciproc avantajoase, cu precădere cu țările din nucleul dur și în condițiile preconizate ale unei Europe cu două viteze și evident a prăpastiei Est-Vest. Deja au fost puse în mișcare noile proiecte de delimitare dintre bogații și săracii Europei, care fără îndoială, sporesc neîncrederea și nemulțumirile în sânul Uniunii, primând în cazul țărilor mari și bine dezvoltate dorința de supremație și cât mai mult posibil bucata cea mai mare de “cașcaval” din PIB-ul European.
Altfel spus, viitorul României depinde până la urmă de noi, făcându-ne, în primul rând, ordine în propria ogradă. Să terminăm cu răutățile și să nu ne mai războim și diviza români contra români, întrucât doar uniți și lucizi la minte putem să beneficiem de munca noastră și să dezvoltăm țara pentru noi, nu pentru alții din afară. Să ne creștem frumos copiii, să avem grijă de ei și să le dă o siguranță într-un viitor mai bun. Aici la ei acasă și să nu mai plece în lumea largă, dezamăgiți până acum de bălăcărelile și dihonia din țară, de anti-modelele și de corupția sinistră care au provocat atâtea necazuri societății și fiecărui român în parte. Iar dacă politica promovează adeseori minciuna, intoleranța și homofobia, o bună educație este condiția calității vieții și a muncii, cultivând dintotdeauna inteligența cunoașterii, creația, valoarea și personalitatea umană, nu în ultimul rând, o lume mai bună și mai dreaptă. Or, de vom refuza a ne pierde în continuare timpul, de multe ori cu prostii debitate la foc continuu de către flecarii de meserie, de incapabili și inculți, fără a discerne între valoare și nonvaloare, dintre bine și rău, atunci, fără îndoială că vom pierde enorm ca națiune, trăind mereu urât și duhnind a ură și dezbinare fratricidă. Iar ca un avertisment serios de luat în seamă: priviți spre lumea ciudată în care trăim ca țară și neam și mai ales la cele ce se întâmplă periculos astăzi în jurul României (intensificarea provocărilor separatist-extremiste și tensiunilor existente în regiune!) și ne întrebăm cu înfrigurare ce se va întâmpla cu poporul român? Și atunci să fii pentru unii dintre semenii noștri- inconștiență, blestem sau prostie, de vreme ce au ajuns să trăiască înstrăinați, acceptând antimodele nocive aduse de aiurea? În schimb au devenit, din păcate, imuni sau refractari la ceea ce înseamnă pentru români coeziunea și unitatea națională, prețuirea și iubirea pentru țară, pentru obârșia, istoria și trecutul glorios ale bunilor și străbunilor noștri.
Vasile Irod
