Medicii recomandă achiziționarea mieilor de peste 10 kilograme

608

Pentru că gospodinele deja au început să se aprovizioneze cu carne de miel pentru masa de Paşte, specialiştii vin cu o serie de recomandări. Principalul criteriu de selecţie a cărnii de miel este prezenţa ştampilei Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare. Cei care achiziţionează mielul direct de la proprietari sunt sfătuiţi să aleagă exemplare care au peste zece kilograme.

Specialiştii recomandă să cumpărăm carne de miel numai din măcelării, magazine alimentare sau locuri special amenajate în pieţe. De asemenea, carnea trebuie să fie elastică, adică atunci când o apăsăm cu degetul să revină la forma iniţială (test care garantează prospeţimea cărnii), să nu prezinte suprafaţă lipicioasă şi urât mirositoare. Carnea achiziţionată se transportă în condiţii igienice, cât mai repede şi se depozitează la temperaturi de refrigerare, adică între 0 şi 4 grade Celsius.

Mielul trebuie să cântărească peste zece kilograme
Carnea de miel este o adevărată vedetă în cadrul meniului pascal; ea trebuie preparată după reţete speciale şi este bine să o consumăm cu moderaţie, fiind o carne grea pentru stomac. În plus, mielul din care se face friptura ar trebui să aibă peste zece kilograme. “Este bine ca mielul să fie de peste zece kilograme pentru că dacă este sub zece kilograme are purină, care este o substanţă toxică pentru ficat şi pancreas. Carnea de miel trebuie să fie de culoare roz pal, elastică şi acoperită de o pojghiţă albă şi tare. Mielul cade greu la stomac şi trebuie consumat în cantităţi moderate”, a explicat Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.