Atenție la cumpărăturile online!

593

Comercianții oferă reduceri la numeroase produse și pentru că urmează o perioadă în care magazinele devin tot mai aglomerate, polițiștii recomandă un comportament preventiv. Oamenii legii au câteva sfaturi și pentru cei care cumpără online produse. ”Nu furnizaţi codul numeric personal, seria şi numărul de buletin, de la paşaport sau de la permisul de conducere, întrucât vânzătorul nu are nevoie de aceste informaţii! Documentaţi-vă înainte de a participa la licitaţiile prin internet, cu privire la obligaţiile dumneavoastră în calitate de cumpărător, dar şi cu privire la obligaţiile vânzătorului. Toate acestea, înainte de a începe să licitaţi pentru un produs. Examinaţi feedback-ul vânzătorului, oferit de alţi cumpărători. Dacă acesta are un istoric negativ de tranzacţionare, nu cumpăraţi de la el. Nu oferiţi informaţiile de pe card, dacă site-ul nu foloşeste o conexiune securizată şi dacă reputaţia acestuia este îndoielnică. Verificaţi în browser numele site-ului prin intermediul căruia plătiţi, pentru a observa dacă nu cumva este diferit faţă de site-ul original. Accesaţi direct site-ul original, nu prin link-uri primite prin e-mail”, avertizează reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române.
La cumpărăturile în magazine recomandarea polițiștiștilor este să evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani în numerar, iar dacă vă aflaţi într-o zonă aglomerată, protejaţi-vă geanta! Important este și să nu vă lăsaţi bunurile de valoare în căruciorul pentru cumpărături.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.