Legea antifumat, modificată de senatori

529

Legea antifumat a fost modificată de Senat, marţi. Spaţiul public închis a fost redefinit, fiind cel încadrat de pereţi de jur împrejur, iar fumatul este permis în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate. Modificările vor intra în vigoare dacă şi deputaţii sunt de acord.

La nici trei luni de la intrarea în vigoare, Legea antifumat a fost modificată. Mai exact, spațiul închis a fost redefinit. „Prin spaţiul public închis se înţelege orice spaţiu accesibil public sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan și care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă”, potrivit unui amendament propus de Comisia juridică, adoptat în plen cu 76 de voturi „pentru”.
De asemenea, noile modificări presupun şi permiterea fumatului în spaţii special amenajate destinate exclusiv pacienţilor din spitalele de psihiatrie. „Fumatul este permis în spații separate, complet izolate și inscriptionate special pentru această destinație, precum și pe terase exterioare amenajate in acest scop”, prevede un alt amendament, propus de Comisia de sănătate.
Senatul este prima cameră sesizată pentru acest proiect de lege, Camera Deputaților fiind for decizional.
M.S.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.