Arestați la domiciliu pentru tentativă de omor

449

Cele două persoane din cartierul Obreja, mamă și fiu, care au fost reținute joi seara sub acuzația de tentativă de omor, au fost arestate la domiciliu. Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Gorj, care au respins solicitarea procurorilor, prin care au cerut să fie luată măsura de arestare preventivă. Nicolae Marian și Daniela Marin sunt obligați să nu plece din locuința comună, pe o perioadă de 30 de zile. Femeia de 48 de ani este acuzată că l-a înjunghiat pe rivalul fiului său, după ce suspectul în vârstă de 30 de ani l-a imobilizat. Altercația a avut loc în curtea agresorilor și ar fi pornit de la o femeie cu care unul dintre bărbați avea o relație. Victima se află la spital, tânărul de 28 de ani fiind supus unei intervenții chirurgicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here