Satele din Gorj, în cursa pentru “Satul cultural al României”

831

Primarii din Gorj care se simt în stare şi sunt mândri de realizările din comuna şi satele pe care le gestionează, au în această perioadă ocazia să se facă remarcaţi la nivel naţional. Asociaţia cele mai frumoase sate din România (ASFR) anunţă deschiderea sesiunii de depunere a candidaturilor pentru obţinerea titlului de “Sat cultural al României 2016”, 10 comune vor primi acest titlu, după selecţia dosarelor. Candidaturile se depun până pe 22 februarie, urmând ca acestea să fie evaluate pe 23 februarie, iar comunele finaliste vor intra în etapa finală de prezentare a candidaturii şi jurizării din data de 26 februarie.
Oricare comună din România poate candida la acest titlu cu condiţia de a organiza pe parcursul unui an minimum cinci evenimente culturale – expoziţii, festivaluri, concursuri – în domeniul culturii, artei populare, gastronomiei, turismului. Dosarul candidaturii va cuprinde: scrisoare de intenţie a comunei privind candidatura; scurtă descriere a localităţii / comunei; programul cultural (propunerea pachetului cultural) – minimum cinci evenimente descrise şi însoţite de poze/video; recomandări şi parteneriate – Consiliul Judeţean, muzee de etnografie, centre culturale, ONG-uri, societăţi comerciale.
Satele culturale ale României este un program AFSR iniţiat în ianuarie 2014 sub patronajul Ambasadei Franţei în România cu scopul de a promova patrimoniul cultural şi turistic al satului românesc.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here