8500 de ortaci din Oltenia se întorc la lucru

361
mineri gorjeniCei aproximativ 8.500 de angajaţi ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) revin de astăzi la lucru, deşi livrările de cărbune rămân scăzute pentru această perioadă, a declarat Daniel Burlan, directorul general al companiei.

Vacanţa de iarnă a minerilor, începută pe 24 decembrie, a fost prelungită cu o săptămână de concediu obligatoriu, din cauza cererii scăzute de cărbune.Potrivit lui Burlan, SNLO are, în prezent, în depozite, peste 500.000 de tone de cărbune, faţă de circa 670.000 de tone în Ajunul Crăciunului, livrările fiind sub aşteptări. „Complexul Energetic Rovinari nu ne-a luat nici măcar o tonă în această perioadă, iar cei de la Turceni ne-au cerut undeva între 4.000 şi 6.000 de tone zilnic, ceea ce este foarte puţin”, spune Burlan. Directorul general al SNLO afirmă că societatea a produs în 2009 circa 14 milioane de tone de cărbune, în condiţiile în care producţia programată a fost de 18 milioane de tone.

Selecţie realizată de Daniela SCAFEŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here