48 de milioane de euro pentru micro-întreprinderi în mediul rural

474
bani-euro1În perioada 16 noiembrie – 11 decembrie 2009 este deschisă a patra sesiune de cereri de proiecte pentru Măsura 312 Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-întreprinderi. Fondurile disponibile sunt de aproape 48 milioane de euro, iar sprijinul maxim nerambursabil acordat unui proiect este de 200.000 euro, reprezentând până la 70% din valoarea cheltuielilor eligibile corespunzătoare investiţiei.

Beneficiarii eligibili sunt micro-întreprinderile – firme, cooperative meşteşugăreşti, cooperative de consum, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, dar şi asociaţii familiale – şi persoane fizice neînregistrate ca agenţi economici, care se vor angaja însă ca până la data semnării contractului de finanţare să fie autorizate cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca micro-întreprinderi. Investiţiile finanţate privesc activităţile non-agricole productive, dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti, de artizanat şi a altor activităţi tradiţionale non-agricole cu specific local şi înfiinţarea de servicii pentru populaţia rurală. Sunt, de asemenea, eligibile investiţiile în protecţia fitosanitară şi însămânţare artificială a animalelor, în servicii pentru reparaţii maşini, unelte şi obiecte casnice. Concret, proiectele finanţate pot avea ca scop extinderea şi modernizarea activităţii prin achiziţionarea de utilaje şi echipamente de lucru, construirea unei hale de producţie pentru tâmplărie din lemn, crearea serviciilor de însămânţare artificială a animalelor de fermă. Alte exemple includ construirea de hale pentru confecţii metalice, înfiinţarea unui centru medical sau a unui service auto, sau modernizarea unei fabrici de textile prin achiziţia de maşini specializate de ţesut.

Selecţie realizată de DANIELA SCAFEŞ, după Mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here