2000 de ani de la relegarea poetului PUBLIUS OVIDIUS NASO LA TOMIS

266

colabPe acela care a fost cântăreţul uşuratic al iubirilor gingaşe,

Şi pe care-l citeşti ca să-l cunoşti, primeşte-l posteritate!

Versurile testamentare ale marelui poet elegiac latin şi care şi-a petrecut ultimii 9 ani de viaţă la Tomis (8-17 en), trebuie să constituie un memento, o bucurie veşnică pentru noi românii.

Anul acesta se împlinesc 2000 ani de la relegarea lui Ovidius de către Octavian Augusus la Tomis.El este primul poet care a cântat în «elegiile sale din Pontice „si „triste” pământul şi oamenii locului (strămoşi ai noştri) ele având o deosebită valoare documentară şi artistică (a scris şi în limba localnicilor). Poetul gingaş,venit din calda peninsulă în Tomisul friguros unde localnicii „rodeau” în dinţi vinul îngheţat, scrie în elegia a-II-a din „Pontice” |X- „- Ce v-am făcut eu însă, otomitani? Nimica!/Urăsc a voaste locuri, dar vă iubesc pe voi/Nu oamenii,ci locul l-am ocărât în versuri”.Alături de giganţii culturii române (Eminescu, Brâncuşi, Coşbuc, etc.),trebuie să-l iubim şi să cinstim memoria celui mai mare poet elegiac latin, care alături de Vergilius, Horaţiu, a avut cea mai mare influenţă asupra culturii europene. Deşi nu s-a născut pe pământ românesc, a trăit, a „cântat” şi a murit AICI! El este poetul nostru al românilor. Publius Ovidius Naso s-a născut în anul 43 îen în Sulmona cea cu „ape reci”, a trăit în peninsulă (mai mult la Roma) până în anul 8 e.n., când a fost relegat de Octavian Augustus în Scytia Minora, unde a murit în anul 17 en. Opera sa s-a desfăşurat în 3 etape distincte, corespunzător unor tematici diferite, „Amoruri”, „Arta Iubirii” şi „Heroide”, care tratează iubirea. El scrie „Acesta mi-e menirea/Sa preamăresc femeia,/Să-i fac iubitei mele renumele etern/Veşminte pietre scumpe şi aur sor distruge/Dar faima ei în versuri, etern va străluci.”… A doua tematică a scrierii ovidiene au fost miturile, legendele credinţele, obiceiurile, creând „Fastele”, urmate de cel mai amplu poem: „METAMORFOZELE”, începând de la creaţia lumii din haosul primordial, unde tratează în 240 de legende, evoluţia prin transformare a vieţii: „iar înainte de mări şi uscat şi bolta cerească /La fel peste tot arată şi numita fu HAOS /Ne-ntruchipate se aflau fără rost îngrămădite de-a valma/Într-un morman neclintit ale lumii se mitii în vrajba/Bezna dormea prin văzduh şi nimic nu-şi păstra înfăţişarea.” Relegarea la Tomis (pe atunci avan post roman, rămân la pontus euxinus alături de Calatis şi Histria, foste colonii greceşti. Păcat de ultima Histria dărâmată de barbari, Scytia Minora –Dobrogea, cucerită de romani în anii 28-29 îen…(face parte din anul 46 en din provincia romană Moesia), i-a prilejuit poetului dezvoltarea talentului său poetic străbătut de firul roşu al tristeţii, crearea celei de a treia etape, puse sub semnul veşnicei întrebări: De Ce? Privind îndepărtarea sa de la Roma de familie, Ovidius a creat „Tristele”şi „Ponticele” elegii sub formă de scrisori adresate cunoscuţilor, rudelor, prietenilor, soţiei: „Tu dulcea jumătate a sufletului meu/Cu tine stau de vorbă şi Glasul meu te cheamă/Nu-i zi nu-i noapte cu tine să nu fiu. Stilul scrierilor tomitane e direct, fluent, plin de durere sălbatică de nostalgie, de revoltă faţă de decizia „Caesarului”. Drama marelui poet latin şi tomitan, m-a preocupat din liceu, din copilărie (când am scris un poem tragic închinat lui Ovidius, 42 pagini „Ipse Mihi”, desigur şi nepublicat!)Am cercetat multe izvoare (opera i-am citit-o între 14-16 ani) şi am constatat o gravă eroare care se continuă şi azi. Ovidius nu a fost „Exilat”cum din simplism sau neştiinţă se spune. El a fost „Relegat!”Relegarea este o formă mai uşoară de exil, păstrându-şi drepturile civile şi politice şi cetăţenia română. Copil fiind încă, m-a impresionat profund drama lui Ovidius. Scria el: „Mâna pe cerul luna superbii telegari/Soţia-mi către ceruri plângea cu lacrimi mari” sau „planul ca o ploaie brăzda al ei obraz/toţi mai jeleau, bărbaţi, femei, copii/Şi orice colţ al casei de lacrimi e stropit”. Trădat de soarta potrivnică, scrie în tangajul corabiei cel purta spre „Nordul Sălbatic”: „ De acum să se-ntoarcă şi râurile-n cale/Pe cer să are plugul /Să iasă foc din apă/Din foc să iasă apa şi stele din pământ/Da!Totul să se-ntoarcă pe dos în lumea asta/Nimic să nu mai meargă pe drumul cel de ieri”(scriu din memorie poetul spunând mai departe că se simte trădat). Nici acum după 2000de ani de la izgonirea din cetatea eternă nu se cunosc cauzele exacte ale relegării poetului. Supoziţii sunt multe, poetul care a scris istoria poporului lui Romulus, ocupând şi funcţia de magistru („Fastele nu le-a terminat fiind relegat). Privesc cu ochii minţii cu mii de ani în urmă;/Şi-l văd pe Ovidiu aidoma, cu mintea lui ce scurma/În ori şi ce domeniu a lumii lui romane /Şi ŢIE MĂ ÎNCHI SFIOS ACUM TITANE!” A scris si teatru, piesa Medeea şi alte piese (uşoare) prietenii lui Fabius Messallahelid să încearca să îl înduplece pe Augustus dar nu reuşesc. Scrie soţiei sale Fabia scrisori deznădăjduite, dar nici ea nu potoleşte mania lui Octavian spre bucuria lui Ibissi şi a altor duşmani Moartea lui Octavian şi venirea lui Tiberius la cârma imperiului spulbera orice speranţă poetului…Ovidius era un favorit al lui Octavian, tocmai de aceea ipotezele relegării lui sunt multe şi au uimit contemporanii. Cauzele relegării ar fi un afront adus lui Octavian propagarea iubirii „decoltate”. Ar fi surprins pe Livia soţia Caesarului aducând jertfe lui Isis şi Osoris. Dragostea dintre poet şi nepoata lui Octavian sau ar fi îngăduit fără să-i spună împăratului relaţiile amoroase dintre Iulia si prietenul sau Iulius Silanus. Casius Severus-fals amic, „l-a lucrat din invidie pe Ovidiu la împărat”(cum scrie poetul într-o scrisoare) sau simpatia sa pentru Germanicus (asasinat parese din ordinul Liviei), sau antipatia sa declarată faţă de Tiberius sau cum a scris „INGENIO PERI” a fost pedepsit de împărat datorită linguşitorilor invidioşi pe geniul lui. Nici acum în 2008 nu se cunosc cauzele reale ale izgonirii poetului pe tărâmul Pontului Euxinos. …Trecuse miezul nopţii (vedeţi ca şi acum 2000 de ani lucrătorii Serviciului Român de informaţii – sau cum s-or fi numit – operau tot sub umbrela întunericului)… când ofiţerii împăratului i-au citit condamnarea la pribegie. Degeaba se roagă poetul să dea răgaz pentru a-şi revedea fiica măritată în Libia. Când au venit ofiţerii împăratului discuta cu prietenul său Messalinus Cota în linişte. Ce teme vor fi discutat ei acum 2 milenii în porticul răcoros al casei lui Ovidiu, nu se va şti niciodată!… Degeaba prietenii săi sinceri Maximus şi Maecenas l-au implorat pe împărat a rămas neîduplecat. Cea mai plauzibilă cauză a relegării poetului rămân intrigile Liviei soţia lui Augustus, care era aliată cu duşmanul său ibis. O dovadă certă care confirma zicala „cherchez la femme ! Şi mai confirma ca şi în antichitate „cabinetul” influenţa decizii de stat. Şi atunci a scris poetul: „donec erix felix”/multos numerabis amicos /tempora si fuerint/nubila solux erix”(atâta timp cât eşti fericit/ mulţi prieteni vei număra/când cerul se va acoperi de nori singur vei rămânea). Plecând în Scytia este primit bine de oficialităţile romane de aici, se împrieteneşte cu ei (faima lui era cunoscută deşi nu apăruse tv sa netul) şi mulţi localnici învăţând şi chiar scriind în limba getică. Ovidius rămâne primul poet care a cântat ţinuturi româneşti. Mai vezi şi astăzi pe unii constănţeni care se fălesc cu ea fără să cunoască drama vieţii tale (precum unii târgujieni îmi spuneau că Brâncuşi a fugit în Franţa de frica comuniştilor!) Se fălesc cu tine poate lângă opera lui Eltone Ferrari inaugurată la 30 august 1887: statuia lui Ovidius din piaţă ce-i poartă numele, la doi paşi de mugetul mării…Şi totuşi a mea faimă/prin veacuri va trăi!, scria poetul. Li a avut dreptate. Imperiul roman s-a spulbera în 4 vânturi/Nemuritoare însă rămân a tale cânturi./Poet al iubirii poet al omenirii/Opera ta poartă amprenta nemuririi!… Şi va exista cât Omenirea. Doresc în încheiere să arăt că deşi Targu-Jiul este un el de antipol geografic al constantei, al Tomisului unde Poetul iubirilor gingaşe şi-a petrecut ultimii 9 ani de viaţă, este nevoie ca şi locuitorii oraşului lui Brâncuşi (alt Geniu care a trăit şi închis ochii pe meleaguri străine), să-l cunoască şi să-i cinstească memoria.

Gheorghe Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here