15 copii din Centrul de Zi Târgu-Jiu, cu săniuțele și schiurile la Rânca!

1331

Copiii din Centrul de Zi Târgu-Jiu s-au distrat, sâmbătă, de minune, pe derdelușul din Stațiunea Rânca. Micuții s-au dat cu săniile și cu schiurile, beneficiind și de o masă caldă, oferită generos de Nicolae Mitroi, cel care a asigurat și săniile și schiurile gratuit copiilor din instituția de protecție socială.

Pârtieeeee…… Asta au strigat continuu, la final de săptămână, cei 15 copii din Centrul de Zi Târgu- Jiu, pe derdelușul din Stațiunea Rânca. ,,Iată că am reușit și în acest an să oferim o zi minunată de distracție, copiilor care se confruntă cu probleme materiale și financiare, de la o vârstă așa de fragedă.
Bucuria nemărginită, zâmbetul continuu pe fața lor, zarva caracteristică celui mai tradițional sport de iarnă, ne-a readus în minte vârsta copilăriei noastre. Au fost fericiți copiii și alături de ei și noi însoțitorii. Mulțumim din suflet celor care ne-au dat sprijinul să realizăm această acțiune deosebită”, a transmis Gheorghe Milosteanu, directorul instituției aflată în subordinea DGASPC Gorj.
Acesta i-a mulțumit public lui Mitroi Nicolae și familiei sale pentru fapta sa generoasă de a oferi gratis o masă caldă, schiuri și săniuțe, copiilor din sistemul de protecție socială.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.