13:30 – Riscă să ajungă la puşcărie pentru câteva rafturi

438
Un funcţionar public, angajat al primăriei comunei Ioneşti, judeţul Gorj, a ajuns ieri în atenţia oamenilor legii după ce a fost prins luând mită în valoare de 8.000 de lei. Sorin Lambu, inspector pe linia achiziţiilor publice în cadrul autorităţii locale a fost denunţat chiar de persoana care urma să îi ofere suma de bani pretinsă. Lambu pretinsese cei 8.000 de lei pentru a se întocmi documentaţia necesară decontării unei lucrări executate la un imobil.
Flagrantul a fost organizat de poliţiştii gorjeni luni noaptea, ieri (n.r. marţi) fiind prezentat în faţa judecătorilor Tribunalului Gorj cu propunerea de arestare preventivă. Primarul comunei Ioneşti declara că nu se aştepta la aşa ceva din partea unui salariat de-al său. Acesta spunea că era vorba despre o lucrare mică, de aproximativ 100 de milioane de lei vechi care avea ca obiect montarea de rafturi in incinta primariei si căreia urma să i se facă recepţia. Inspectorul pe achiziţii publice a fost acuzat că a discutat cu executantul lucrării spunându-i că îi facilitează recepţia dacă îi oferă bani. Sorin Lambu a negat cele întâmplate, riscând să facă până la 12 ani de închisoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here