12:49 – Mitescu merge miercuri la Grui!

332

Inspectorul adjunct al IŞJ Gorj, Gheorghe Mitescu, va merge la Grui, comuna Muşeteşti, miercuri la ora 12.00. Mitescu va avea o întâlnire cu părinţii preşcolarilor de la Grădiniţa Grui care sunt nemulţumiţi că directorul Şcolii Generale Muşeteşti, Gheorghe Păsătoiu, vrea să închidă unitatea de învăţământ din Grui.

 

Părinţii preşcolarilor şi ai şcolarilor din Grui au participat vineri dimineaţa la o întâlnire cu primarul localităţii, cu directorul Păsătoiu, cu secretarul primăriei şi cu trei consilieri locali pentru clarificare situaţiei unităţii de învăţământ. Părinţii şi-au spus nemulţumirile şi s-a constatat că la grădiniţă sunt 11 copii, nu 5 cât a anunţat educatoarea, doi dintre aceştia având vârsta de sub 3 ani, lucru absolut legal. Părinţii s-au adresat şi IŞJ Gorj în legătură cu închiderea unităţii de învăţământ, Mitescu arătându-le o directivă de la Ministerul Educaţiei care stabilea că la grădiniţă pot fi primiţi şi copii cu vârsta de sub 3 ani. Directiva o are, spun părinţii, şi directorul Păsătoiu, dar nu vrea să ţină cont de acesta. Mitescu le-a promis în acestă dimineaţă părinţilor că miercuri la ora 12.00 va fi la Grădiniţa Grui pentru o nouă întrevedere cu părinţii nemulţumiţi.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here