1220 de posturi vor fi desfiinţate la Ministerul Agriculturii

569
Un număr de 1220 posturi din cadrul unităţilor din subordinea Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltarii Rurale vor fi desfiinţate, iar 10 din cele 31 de unităţi vor fi reduse, a anunţat ministrul Ilie Sârbu. De asemenea, ministrul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a anunţat că a operat deja o reducere de 136 de posturi, la nivelul aparatului de lucru al ministerul.

„În ceea ce priveşte agenţiile care derulează fonduri europene – Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură nu se operează nici un fel de modificări, aici probabil va trebui să mai operăm angajări, o discuţie pe care o să o avem în Guvern în perioada următoare”, a precizat ministrul Ilie Sârbu.
De asemenea, Agenţia Domeniilor Statului şi Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare vor avea o reducere de 20% a numărului de personal, Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare se desfiinţează şi va trece la AVAS, iar Societatea Naţională de Producţie Agricolă se va desfiinţa.
Marius Becherete

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here