11.000 de euro, pentru două scrisori trimise de Brâncuşi nepoatei sale

29

Două scrisori olografe transmise de sculptorul gorjean Constantin Brâncuşi nepoatei sale Ileana Brâncuşi au fost adjudecate, săptămâna trecută, la 11.000 de euro, la licitaţia de autografe organizată de Artmark la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală. Cele două scrisori (1937 – 1938) în plicul original au avut un preţ de pornire de 1.500 de euro. Între loturile cumpărate la sume mari s-au mai numărat o scrisoare amicală trimisă de Victor Brauner către Geo Bogza, circa 1929, la 2.750 de euro; o partitură originală cu tema simfoniei „Poeme Roumain”, realizată şi semnată de George Enescu, 1899, la 1.800 de euro. Este de precizat faptul că patru loturi au fost retrase din licitaţie urmare a exerciţiului preemţiunii de către Arhivele Naţionale. Aceste loturi sunt: minuta din data de 4 mai 1877 referitoare la problema unor arestări efectuate de comandanţii trupelor ruse, cu semnăturile olografe ale lui Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Câmpineanu şi a generalului Alexandru Cernat; un document emis de Departamentul Trebilor din ţinutul Ţării Româneşti, 6 mai 1846, cu semnătura olografă a lui Nicolae Golescu; un document de propagandă emis de Ana Pauker, ministru secretar de stat al Departamentului Afacerilor Străine, cu semnătura olografă a acesteia, şi o scrisoare trimisă de Toma Caragiu către teatrele din România, în care îndeamnă la realizarea celor mai bune spectacole dedicate aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist Român, Bucureşti, 4 aprilie 1970 (2 file), cu semnătura olografă a actorului.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here