10 proiecte din Gorj, intrate în Programul prioritar naţional

512

După ce, în primăvară, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj anunţa că primăriile au posibilitatea de a realiza proiecte vizând reabilitarea căminelor culturale având la dispoziţie fonduri prin Programul prioritar naţional pentru realizarea obiectivului reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale şi dotarea aşezămintelor culturale din mediul rural din cadrul, o serie de edili-şefi ai localităţilor gorjene s-au arătat preocupaţi de realizarea acestui demers.

Iată că au apărut de curând şi fructele acestui efort. Din cele 14 dosare depuse la timp, 10 au fost aprobate, între acestea se regăsesc cele ale comunelor Plopşoru – satele Olari şi Ceplea, Ţânţăreni – satele Floreşti şi Ţânţăreni, Stejari, Baia de Fier, Alimpeşti – sat Sârbeşti, Hurezani, Ciuperceni, Licurici, Samarineşti şi Aninoasa. Au fost respinse dosarele depuse de Săuleşti, Căpreni, Turburea, Brăneşti. Din cele 464 dosare evaluate privind obiective din mediu rural dedicate creşterii calităţii vieţii culturale în mediul rural prin extinderea şi susţinerea infrastructurii culturale existente şi prin diversificarea ofertei culturale., 383 au fost declarate admise şi 81 respinse.

Viorel Surdoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here